Live

Ucraina anunţă negocieri cu Polonia „în următoarele zile” pentru soluționarea crizei cerealelor, care a tensionat relațiile între țări

Data actualizării: Data publicării:
Criza cerealelor din Ucraina a provocat proteste masive în țările din Europa Centrală și de Est. Foto: Profimedia

Negocieri cu Varşovia vor avea loc „în următoarele zile” pentru a soluţiona disputa cu privire la exportul de cereale ucrainene prin Polonia, a anunțat joi Ministerul ucrainean al Agriculturii. Kievul dă asigurări că cele două ţări vecine menţin „relaţii strânse”, în ciuda tensiunilor puternice, care au culminat cu decizia Poloniei de a nu mai furniza arme Ucrainei.

„Negocieri viitoare vor avea loc în zilele următoare”, a indicat ministerul ucrainean într-un comunicat, la finalul unei discuţii telefonice între ministrul ucrainean al agriculturii, Mikola Solski, şi omologul său polonez, Robert Telus.

„Cele două părţi au reafirmat relaţiile strânse şi constructive” între Kiev şi Varşovia, a adăugat ministerul ucrainean, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Potrivit textului, cei doi miniştri „au convenit să găsească o soluţie care să ţină cont de interesele ambelor ţări”, în speranţa „de a găsi o cale de urmat pentru cooperarea în materie de exporturi în viitorul apropiat”, un prim semn de destindere între Kiev şi Varşovia după o escaladare a tensiunilor între cei doi aliaţi.

„Polonia va studia de asemenea planul de export al Ucrainei şi îşi va pregăti propunerile pe acest subiect”, conform sursei citate.

Polonia sistează livrările de arme

Varşovia l-a convocat miercuri „de urgenţă” pe ambasadorul Ucrainei în Polonia pentru a protesta faţă de comentariile făcute de preşedintele Volodimir Zelenski la ONU, potrivit căruia „unele ţări simulează solidaritatea cu Ucraina, sprijinind indirect Rusia”.

Kievul a reacţionat, invitând partea poloneză „să lase deoparte emoţiile”.

În acelaşi timp, Polonia a reafirmat joi că nu mai livrează Ucrainei decât armele „convenite anterior” cu Kievul, după ce cu o zi înainte declarase că de acum doreşte „să se concentreze în principal pe modernizarea şi înarmarea rapidă a armatei poloneze”.

Autorităţile ucrainene nu au reacţionat deocamdată referitor la acest anunţ.

Stop și pentru migranți?

Polonia este unul dintre principalii aliaţi ai Kievului în războiul împotriva Rusiei, iar ajutorul militar occidental tranzitează în principal teritoriul său, trecând în special prin aeroportul Rzeszów, în sud-estul ţării, în apropiere de frontiera cu Ucraina.

Recent, purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Muller, a declarat că Polonia ar putea pune capăt anul viitor ajutorului acordat refugiaţilor ucraineni, în condiţiile în care găzduieşte aproape un milion dintre aceştia.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

„Ultima vizită în Ucraina în calitate de director CIA”. Volodimir Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu William Burns

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Ucraina se confruntă cu o criză acută de combatanți. Cei nou-veniți sunt bătrâni, alcoolici sau bolnavi. „S-a ajuns la un nivel critic”

Partenerii noștri