Galerie Foto Katalin Novak, noua președintă a Ungariei, și-a preluat funcția. Unde va face prima vizită externă
Katalin Novak a fost învestită sâmbătă în funcţia de preşedinte al Ungariei, într-o ceremonie desfășurată în fața Parlamentului de la Budapesta. Al şaselea preşedinte de la schimbarea sistemului politic din Ungaria, în 1989-1990, ea este prima femeie care ajunge șef al statului.
Fost deputat al partidului Fidesz și o aliată a premierului Viktor Orban, Katalin Novak a fost aleasă de Parlament în această funcție în luna martie, cu puțin timp înainte ca Viktor Orban să obțină o nouă victorie zdrobitoare la alegerile legislative din 3 aprilie.
Katalin Novak a ocupat funcția de vicepreședinte al Fidesz și a fost ministru al afacerilor familiale în guvernul anterior al lui Viktor Orban.
Poziția față de Rusia și războiul din Ucraina
În discursul de învestitură, la fel cum a făcut-o și în momentul în care a fost aleasă președinte, Katalin Novak a condamnat agresiunea Rusiei în Ucraina și a spus că Ungaria „va refuza întotdeauna orice ambiţie de refacere a Uniunii Sovietice”. Maghiarii vor pace, a spus ea, cerând totodată o anchetă asupra crimelor de război şi pedepsirea vinovaţilor, relatează Agerpres. Ea a mai spus că Budapesta susţine aderarea Ucrainei la comunitatea ţărilor europene.
Ungaria nu este neutră, a punctat şefa statului, adăugând că Ungaria îşi îndeplineşte obligaţiile care decurg din calitatea de membru al Uniunii Europene şi NATO. Ungaria nu va renunţa însă la suveranitatea sa, a punctat Novak. Ungaria este pregătită să facă sacrificii pentru pace şi nu îi împiedică nici pe aliaţii săi să facă sacrificii, dar nu va fi de acord cu decizii care cer ungurilor sacrificii mai mari decât durerea pe care ar provoca-o Rusiei, a arătat Novak, semnalând astfel că nu se va îndepărta de linia politică urmată de Viktor Orban.
Și Viktor Orban a condamnat atacul Rusiei asupra Ucrainei, dar a evitat criticile personale la adresa președintelui Vladimir Putin și s-a opus cu fermitate oricăror sancțiuni împotriva energiei rusești.
„Să ne păstrăm şi să ne protejăm mândria naţională şi să ne asigurăm că mândria naţională nu se transformă în aroganţă naţională, dar nici în laşitate globalistă”, a îndemnat noua președintă a Ungariei.
Novak s-a oferit să medieze în vederea reluării negocierilor de pace între Rusia şi Ucraina şi şi-a exprimat sprijinul pentru interesele comunităţii etnice maghiare din Ucraina.
Totodată, ea a subliniat că, în calitate de preşedinte, va întări valorile bazate pe creştinism ale maghiarilor, îi va încuraja să aibă copii şi să îi crească în cămine iubitoare și va susţine „protecţia vieţii umane concepute”, o aluzie la faptul că nu sprijină dreptul la avort. „Să protejăm ordinea creaţiei şi lumea creată”, a spus Novak.
Katalin Novak, în vârstă de 44 de ani, este mamă a trei copii. Are studii economice, de drept şi administraţie publică, în Ungaria şi Franţa. A trăit în SUA, Franţa şi Germania şi vorbeşte engleza, franceza, germana şi spaniola.
Katalin Novak pleacă marți în prima sa vizită externă
Katalin Novak a anunțat că prima sa vizită externă va fi în Polonia, într-un gest de refacere a relațiilor cu Varșovia, relatează Mediafax.
„Marți, 17 mai, mă voi deplasa la Varșovia pentru a mă întâlni cu președintele poporului polonez. Domnule președinte, dragă Andrzej (Duda), vă mulțumesc pentru oportunitatea de a discuta așa cum se cuvine între prieteni!”, a spus Novak în discursul său.
Refuzul Ungariei de a trimite transporturi de arme în Ucraina vecină și opoziția sa față de un embargou planificat de Uniunea Europeană asupra importurilor de petrol rusesc au cântărit asupra relațiilor dintre Budapesta și Varșovia, ale căror două guverne naționaliste au fost aliate de mult timp în UE, notează Reuters.
Dependența de petrolul rusesc în Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria și Slovacia reprezintă cel mai mare obstacol în calea unui acord pentru un embargo pe care Comisia Europeană, executivul UE, l-a propus la începutul lunii mai ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina din 24 februarie.
La ceremonia de sâmbătă, care a avut loc afară, în fața Parlamentului de la Budapesta, au participat premierul Viktor Orban, preşedintele Parlamentului Laszlo Kover şi alţi oficiali de rang înalt. Parlamentarii de la Budapesta îi vor încredința oficial, luni, un nou mandat de premier și lui Viktor Orban.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News