Live

Kamala Harris a acordat primul său interviu la Fox News. „Mandatul meu nu va fi o continuare a președinției lui Joe Biden”

Data actualizării: Data publicării:
Interviul la Fox al Kamalei Harris a durat 25 de minute Foto: Profimedia

Candidata democrată la Casa Albă, Kamala Harris, a acordat primul său interviu la Fox News, confruntându-se în mod repetat cu gazda pe tema prizonierilor transsexuali, a imigrației ilegale și a stării psihice a președintelui Biden, scrie BBC.

În timpul discuției aprinse care a durat circa 25 de minute, vicepreședintele SUA și Bret Baier s-au întrerupt reciproc în mod frecvent, Harris spunând la un moment dat: „Sunt în mijlocul răspunsului la punctul pe care îl ridicați și aș dori să termin”.

Prezența Kamalei Harris la un post de televiziune care se dovedește a fi unul dintre cei mai vocali critici ai săi vine în contextul în care sondajele de opinie arată că majoritatea alegătorilor de sex masculin îl susțin pe rivalul său republican, Donald Trump, înaintea alegerilor de luna viitoare și că această diferență de gen afectează chiar coaliția sa electorală principală, pentru că se reflect asupra alegătorilor tineri, hispanicii sau de culoare.

Trump, între timp, a apărut miercuri pe Fox, într-un eveniment de tip town hall cu o audiență exclusiv feminină, încercând să abordeze propria vulnerabilitate politică în rândul alegătorilor femei.

Harris, provocată să își ceară scuze

Interviul vicepreședintelui a început pe tema imigrației, Baier prezentându-i un clip emoționant cu mama lui Jocelyn Nungaray, o fetiță de 12 ani ucisă de un migrant care trecuse ilegal granița în SUA și a fost eliberat din detenție.

Întrebată dacă ar trebui să-și ceară scuze familiilor americanilor care au fost uciși de migranți ilegali, Harris a răspuns: „Îmi pare foarte rău pentru pierderea ei”. „Acestea sunt cazuri tragice”, a adăugat ea. „Nu există nicio îndoială cu privire la acest lucru”.

Baier a întrebat-o, de asemenea, despre poziția sa din 2019, conform căreia trecerea frontierei ar trebui să fie dezincriminată. Harris a spus: „Nu cred în decriminalizarea trecerii frontierei și nu am făcut acest lucru în calitate de vicepreședinte și nu aș face acest lucru în calitate de președinte”.

Ea a continuat să îl acuze pe Trump că i-a convins pe republicanii din Congres să voteze împotriva unui acord privind frontiera la începutul acestui an, spunând: „El a preferat să candideze expunând o problemă în loc să o rezolve”.

Citește și: Trump se simte trădat de Fox News și spune că „și-a pierdut complet calea”. Motivul nemulțumirii

Harris a fost întrebată despre operațiile de schimbare de sex pentru deținuți, finanțate de contribuabili, o politică pe care a declarat în trecut că o susține.

Întrebată dacă, în calitate de președinte, va susține ca banii contribuabililor să fie utilizați în acest scop, ea a răspuns: „Voi respecta legea”. Când a fost presată pentru mai multe detalii, ea a spus că astfel de intervenții chirurgicale au fost disponibile pentru prizonieri în timpul mandatului lui Trump.

Cu toate acestea, în sistemul penitenciar federal nu a avut loc nicio operație transsexuală în timp ce Trump era președinte.

Biroul Federal al Închisorilor a declarat pentru BBC Verify că doi deținuți federali au avut operații de schimbare de gen - primul în 2022 și al doilea în 2023.

Atunci când Harris a candidat ca democrată la președinție în 2019, ea a bifat o căsuță într-un chestionar al unui grup pentru drepturile civile, afirmând că, în calitate de președinte, își va folosi autoritatea pentru a se asigura că deținuții cu identitate transsexuală din închisori și centre de imigrare vor avea acces la „tratamentul asociat tranziției de gen, inclusiv toate îngrijirile chirurgicale necesare”.

Campania lui Harris a declarat că „nu este ceea ce propune sau pe ce candidează” la alegerile din 2024.

Harris încearcă să se distanțeze de Biden

După ce Fox a difuzat un clip dintr-un interviu acordat săptămâna trecută, în care aceasta spunea că nu ar schimba „nimic” din acțiunile administrației Biden-Harris, Harris a mers mai departe decât a făcut-o până acum, încercând să se distanțeze de șeful său.

„Permiteți-mi să fiu foarte clară, președinția mea nu va fi o continuare a președinției lui Joe Biden”, a declarat ea miercuri, fără a detalia.

Baier a presat-o pe Harris cu privire la convingerea sa că alegătorii americani nu doresc să se „întoarcă” la Trump și dacă oamenii care continuă să îl susțină pe fostul președinte sunt „proști” sau „dezinformați”.

„Nu aș spune niciodată asta despre poporul american”, a răspuns Harris.

Baier a întrebat-o, de asemenea, de ce una dintre promisiunile sale de campanie este să „întoarcă pagina”, în condițiile în care a fost vicepreședintă timp de mai bine de trei ani.

Harris a ocolit întrebarea privind starea psihică a lui Biden

Harris a evitat întrebările lui Baier cu privire la starea psihică a lui Biden. Întrebată când a observat pentru prima dată că facultățile mintale ale lui Biden „păreau diminuate”, Harris a spus: „L-am urmărit pe Joe Biden din Biroul Oval până în Situation Room și are judecata... și experiența de a face exact ceea ce a făcut în luarea unor decizii foarte importante în numele poporului american”.

Atunci când a fost presat mai mult pe această temă, Harris a răspuns: „Joe Biden nu este pe buletinul de vot, iar Donald Trump este”.

Acesta a fost primul interviu acordat până acum primul interviu acordat de Kamala Harris postului de televiziune Fox News, un susținător al candidaturii lui Donald Tump.

Editor : S.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump s-a autointulat „părintele fertilizării in vitro” la o adunare a femeilor

Moderatorul Bret Baier a fost criticat pentru că a întrerupt-o pe Kamala Harris în timpul interviului de la Fox News

Trump reacționează la filmul „The Apprentice” despre viața sa: E o lovitură ieftină, defăimătoare și dezgustătoare

Joe Biden va efectua vineri o vizită fulger la Berlin. Ucraina, principalul subiect de discuție. Cu cine se întâlnește liderul american

Partenerii noștri