Live

Josep Borrell, după aprobarea ajutorului militar de 500 de milioane de euro pentru Kiev: "Ucraina trebuie să câştige acest război"

Data publicării:
Joseph Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate. Foto: Profimedia Images

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a declarat după aprobarea sprijinului militar de 500 de milioane de euro pentru Kiev că Ucraina "trebuie să câştige acest război", iar statele membre UE o vor sprijini atâta timp cât este nevoie, informează Agerpres.

În conferinţa de presă de la finalul reuniunii, Borrell a spus că această a şaptea tranşă aduce valoarea sprijinului de până acum pentru Ucraina, în cadrul Instrumentului European pentru Pace, la 3,6 miliarde de euro.

Susţinerea militară, financiară şi umanitară din partea UE pentru Kiev ajunge astfel la 49 de miliarde de euro.

"Vom continua să sprijinim Ucraina în cel mai bun mod posibil, Ucraina trebuie să câştige acest război. I-am transmis ministrului de externe Dmitro Kuleba că vom susţine Ucraina atât timp cât va fi necesar. Rusia continuă atacurile barbare, sistematice asupra populaţiei şi infrastructurii civile din Ucraina şi se plasează astfel de partea greşită, încălcând legile umanitare internaţionale", a afirmat înaltul demnitar european.

În aceeaşi conferinţă de presă, Borrell a precizat că Germania nu blochează exportul de tancuri Leopard 2 în Ucraina; acest model de blindate este considerat cel mai potrivit pentru armata ucraineană în lupta cu forţele ruse.

Presiunea asupra guvernului condus de cancelarul Olaf Scholz pentru a autoriza trimiterea de tancuri Leopard în Ucraina a sporit luni după ce Polonia a afirmat că va solicita Germaniei permisiunea de a reexporta acest tip de tancuri în Ucraina, dar că ar putea trimite Kievului blindatele în cadrul unei coaliţii internaţionale chiar şi fără aprobarea Berlinului.

"În acest punct nu există argumente bune pentru care tancurile nu pot fi furnizate", a susţinut ministrul de externe leton Edgars Rinkevics, în timp ce omologul său lituanian Gabrielius Landsbergis a insistat că trimiterea tancurilor nu mai poate fi întârziată nici măcar cu o zi.

În opinia şefului diplomaţiei estoniene Urmas Reinsalu, Germania, ca "motor al Europei", are o responsabilitate specială de a ajuta Ucraina.

Ministrul de externe luxemburghez Jean Asselborn a sintetizat situaţia actuală, spunând că Rusia ar putea câştiga războiul dacă europenii "nu ajută Ucraina cu ce are ea nevoie acum".

Borrell s-a referit şi la situaţia din Iran, după ce miniştrii de externe din UE au decis luni să adauge 18 indivizi şi 19 entităţi pe lista celor împotriva cărora se aplică măsuri restrictive în contextul reprimării violente a protestelor antiguvernamentale iraniene de către regimul de la Teheran. Aceste persoane şi entităţi nu pot intra în Uniunea Europeană şi activele lor bancare în UE sunt îngheţate.

Printre cei sancţionaţi se află membri ai parlamentului şi reprezentanţi ai guvernului, dar şi membri de rang înalt ai forţelor de securitate iraniene, inclusiv ai Gărzilor Revoluţionare.

Unele guverne din UE şi Parlamentul European au cerut în mod clar ca Gărzile Revoluţionare iraniene să fie interzise ca organizaţie în ansamblul său, dar şeful diplomaţiei europene a explicat că acest lucru se poate întâmpla doar dacă un tribunal dintr-o ţară membră a UE decide că Gărzile Revoluţionare sunt vinovate de terorism.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Partenerii noștri