Live

Joe Biden va retrage trupele americane din Afganistan până la 11 septembrie

Data actualizării: Data publicării:
Joe Biden, în timpul unui discurs. Foto: Profimedia

Președintele american Joe Biden va retrage trupele militare americane din Afganistan până în luna septembrie, a anunţat marţi un responsabil american.

"Vom începe o retragere ordonată a forţelor rămase înainte de 1 mai şi intenţionăm să retragem toate trupele americane din ţară înainte de împlinirea a 20 de ani de la 11 septembrie", le-a declarat el jurnaliştilor, dând asigurări că această plecare va fi "coordonată" şi simultană cu a altor forţe din cadrul NATO, scrie Agerpres.

"Le-am transmis talibanilor, fără cea mai mică ambiguitate, că vom răspunde cu forţă oricărui atac împotriva soldaţilor americani în timp ce efectuăm această retragere ordonată" şi în condiţii de siguranţă, a adăugat el.

SUA au intervenit în Afganistan după atentatele asupra turnurilor gemene din New York şi a Pentagonului. Armata americană a alungat rapid de la putere regimul taliban de la Kabul, acuzat că a găzduit organizaţia jihadistă Al Qaeda, responsabilă de atentate şi pe liderul său Osama bin Laden, dar apoi a rămas blocată în acest conflict.

Pentru a pune capăt celui mai lung război din istoria SUA, administraţia precedentă a lui Donald Trump a încheiat în februarie 2019 un acord cu talibanii.

Acesta prevedea retragerea tuturor forţelor americane şi străine până la 1 mai anul viitor, cu condiţia ca insurgenţii să împiedice pe viitor orice grup terorist să opereze din teritoriile afgane pe care le controlează.

Pentagonul a emis recent îndoieli privind respectarea acestui angajament.

Talibanii ar urma, de asemenea, să înceapă negocieri de pace directe cu guvernul de la Kabul. Aceste convorbiri, lansate în septembrie, bat pasul pe loc şi ar urma să fie relansate de la 24 aprilie, în cadrul unei conferinţe pentru pace în Turcia.

Responsabilul american a avertizat marţi că retragerea decisă de Joe Biden, care urmează să vorbească public miercuri despre acest dosar sensibil, va fi una "fără condiţii".

"Preşedintele a estimat că o abordare pe bază de condiţii, cum s-a întâmplat în cursul ultimelor două decenii, este o reţetă sigură pentru a rămâne în Afganistan pe viaţă", a explicat el.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Cum au încercat consilierii lui Joe Biden să ascundă declinul mintal al președintelui SUA

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Partenerii noștri