Live

Joe Biden îl atacă dur pe Vladimir Putin: „E un ticălos nebun”

Data actualizării: Data publicării:
Joe Biden îl numise deja în trecut pe omologul său rus „măcelar” şi „criminal de război”. FOTO: Profimedia Images

Joe Biden l-a calificat, miercuri, pe preşedintele rus, Vladimir Putin, drept un „ticălos nebun”, în timpul unei întâlniri cu donatori ai Partidului Democrat la San Francisco, când l-a atacat virulent şi pe rivalul său Donald Trump, transmite News.ro.

„Ameninţarea existenţială este reprezentată de schimbările climatice. Mai este şi ticălosul ăla nebun de Putin, mai sunt şi alţii, şi trebuie să ne facem mereu griji cu privire la războiul nuclear, dar ameninţarea existenţială pentru omenire sunt schimbările climatice”, a declarat preşedintele democrat, în vârstă de 81 de ani, care candidează pentru un al doilea mandat, într-un scurt discurs la care a participat un mic grup de jurnalişti.

În limba engleză, Joe Biden a folosit cele trei litere „SOB”, prescurtare de la „son of a bitch”, o insultă care poate fi tradusă prin „ticălos” sau nenorocit” .

Biden l-a atacat și pe Trump

De asemenea, el l-a atacat pe fostul preşedinte Donald Trump, care va fi, cel mai probabil, adversarul său în noiembrie, şi reacţia sa la moartea în închisoare a lui Aleksei Navalnîi.

Republicanul a comparat problemele sale cu justiţia americană cu o persecuţie politică şi şi-a comparat soarta cu cea a opozantului rus.

„Dacă aş fi spus aşa ceva în faţa voastră acum 10 sau 15 ani, aţi fi crezut cu toţii că ar trebui să fiu internat cu forţa”, a declarat Joe Biden.

Preşedintele american îl numise deja în trecut pe omologul său rus „măcelar” şi „criminal de război”.

Vineri, el a promis că va anunţa sancţiuni „majore” împotriva Rusiei ca răspuns la moartea lui Aleksei Navalnîi.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

,,Urșii de la Rotunda”, scandări în favoarea lui Călin Georgescu și Vladimir Putin la un festival din Suceava: „Pregătiți furcile”

Câți soldați a pierdut Rusia în acest an în conflictul din Ucraina. „Rușii au plătit cel mai mare preț de la începutul invaziei”

Uniunea Europeană a cerut o anchetă "rapidă şi independentă" în cazul prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines

Putin și-a cerut scuze pentru accidentul aviatic din Kazahstan, fără să spună că Rusia este de vină

Partenerii noștri