Live

Joe Biden, mesaj pentru aliații europeni: "America s-a întors. Alianţa transatlantică a revenit"

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Statelor Unite, Joe Biden. Foto: Getty Images

Preşedintele american Joe Biden a reafirmat vineri într-un discurs rostit online, în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, importanţa parteneriatului transatlantic, întorcând astfel pagina "diplomaţiei tranzacţionale" a predecesorului său Donald Trump. Liderul de la Casa Albă promite că SUA vor face faţă împreună cu aliaţii europeni provocărilor comune, inclusiv celei reprezentate de China, relatează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.

"America s-a întors. Alianţa transatlantică a revenit", a declarat Joe Biden în debutul discursului său la Conferinţa de securitate de la München.

Referindu-se la stadiul actual al democraţiei, Biden a spus că "în prea multe locuri, inclusiv în Europa şi Statele Unite, avansarea democraţiei este atacată", constatând că lupta dintre democraţie şi autoritarism a ajuns într-un "moment crucial".

"Trebuie să o apărăm. S-o consolidăm. S-o reînnoim. Trebuie să dovedim că modelul nostru nu este o relicvă a istoriei noastre, ci este cel mai bun mod unic de a realiza promisiunea viitorului nostru. Şi dacă lucrăm împreună cu partenerii noştri democraţi, cu forţă şi convingere, ştiu că vom face faţă oricărei provocări şi vom depăşi orice rival", va spune Biden, conform extraselor publicate anterior de Casa Albă.

Promisiuni privind parteneriatele

Preşedintele democrat, învestit în funcţie cu o lună în urmă, a profitat de prima sa apariţie pe scena mondială - în cadrul acestei "vizite virtuale" în Europa - într-o încercare de a restabili rolul SUA de jucător de echipă multilaterală după patru ani de "America First" promovată de Trump.

Conform extraselor publicate anterior, Biden şi-a propus să traseze o diferenţă clară faţă de politica externă mai tranzacţională practicată de Trump, care i-a iritat pe aliaţi, prin ruperea de acorduri globale şi ameninţând că va înceta asistenţa pentru apărare, cu excepţia cazului în care linia sa este urmată, potrivit Reuters.

"Parteneriatele noastre au rezistat şi au crescut de-a lungul anilor, deoarece au rădăcini în bogăţia valorilor noastre democratice comune. Nu sunt tranzacţionale. Nu sunt extractive. Ele sunt construite pe o viziune a viitorului în care fiecare voce contează", menţionează Biden, conform extraselor publicate de Casa Albă.

Biden a venit cu cadouri - un angajament de 4 miliarde de dolari de sprijin pentru eforturile globale de vaccinare împotriva coronavirusului, revenirea SUA în acordul climatic de la Paris şi perspectiva unei marje de cheltuieli de aproape 2 trilioane de dolari care ar putea susţine atât economia SUA, cât şi economia globală.

Despre relația cu China: "Toată lumea trebuie să joace după aceleaşi reguli"

Preşedintele american Joe Biden a făcut apel vineri la combaterea "abuzurilor economice" ale Chinei, la acest capitol continuând practic linia predecesorului său Donald Trump, în primul mare discurs de politică externă, susţinut la Conferinţa de Securitate de la Munchen, desfăşurată în format online, relatează AFP.

Subliniind că "toată lumea trebuie să joace după aceleaşi reguli", el a atras atenţia asupra "abuzurilor economice" şi "presiunii" guvernului chinez, care "subminează fundaţiile sistemului economic internaţional".

El le-a mai spus liderilor participanţi la Conferinţa de Securitate de la Munchen că "suntem în mijlocul unei dezbateri fundamentale despre viitorul şi direcţia lumii noastre", potrivit DPA.

"Trebuie să ne pregătim împreună pentru o competiţie strategică pe termen lung cu China. Felul în care SUA, Europa şi Asia vor lucra împreună pentru a garanta pacea, pentru a ne apăra valorile comune şi pentru dezvoltarea prosperităţii în Pacific va fi unul dintre cele mai importante eforturi ale noastre", a mai declarat Biden.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Joe Biden consideră că sunt „scandaloase” mandatele de arestare emise de CPI pe numele lui Netanyahu și Gallant

După ce a autorizat atacurile cu rachete americane asupra Rusiei, Biden trimite Ucrainei mine antipersonal

Joe Biden împlinește astăzi 82 de ani, fiind cel mai vârstnic președinte în funcție din istoria SUA

Prim-ministrul britanic Keir Starmer sugerează utilizarea rachetelor Storm Shadow de către Ucraina pentru a lovi Rusia

Partenerii noștri