Live

Joe Biden a vorbit despre care ar fi condițiile în care ar renunța la cursa pentru Casa Albă

Data publicării:
Președintele american, Joe Biden. Foto: Shutterstcok

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, asaltat cu întrebări despre acuitatea sa mentală după o dezbatere dezastruoasă cu Donald Trump, a afirmat într-un fragment de interviu difuzat miercuri că îşi va reevalua candidatura dacă va fi diagnosticat cu o problema medicală. Cu puțin timp în urmă, un important lider din Partidul Democrat i-a cerut acestuia să se retragă din cursă.

„Dacă aş avea o problemă medicală care să apară, dacă cineva, dacă vin medici să mă vadă şi să-mi spună «aveţi problema asta»”, a răspuns el, întrebat, marți, ce l-ar putea determina să se retragă din cursa prezidențială.

După prestația dezastruoasă de la dezbaterea prezidențială cu Trump, Biden se află sub presiuni importante să se retragă din cursă, în interiorul Partidului Democrat existând temeri că Trump ar avea prima șansă să revină la Casa Albă.

Sondajele recente arată un avans puternic al fostului președinte în aproape toate statele competitive, inclusiv în cele din așa-zisul „Zid Albastru”, cele trei state din nord-vestul țării considerate multă vreme cruciale pentru democrați și care i-au dat victoria lui Trump și în 2016. În 2020, cele trei - Wisconsin, Michigan și Pennsylvania - l-au votat pe Joe Biden, asigurându-i acestuia victoria alături de Georgia și Arizona.

În plus, reprezentantul democrat Adam Schiff, unul dintre cei mai influenți politicieni din Partidul Democrat, i-a cerut, miercuri, președintelui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială, punând la îndoială capacitatea acestuia de a câștiga alegerile prezidențiale în fața lui Donald Trump.

„Un al doilea mandat al lui Trump va submina însăși temelia democrației noastre, iar eu am dubii serioase cu privire la capacitatea președintelui de a-l învinge pe Donald Trump în noiembrie”, spus Schiff.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția SUA după uciderea lui Yahya Sinwar. Biden a vorbit cu Netanyahu: Sper ca războiul să se încheie curând

Zelenski, mesaj șocant către Trump: „Ori intrăm în NATO, ori ne facem propria armă nucleară”

Noi detalii despre acțiunile Rusiei pentru destabilizarea alegerilor din Moldova: tineri învățați să facă explozibili artizanal

Donald Trump s-a autointulat „părintele fertilizării in vitro” la o adunare a femeilor

Partenerii noștri