Foto Japonia acuză China că a lansat 5 rachete în apele sale și cere oprirea imediată a manevrelor militare din jurul Taiwanului
ACTUALIZARE 19:20 Ministrul de externe japonez, Yoshimasa Hayashi a cerut joi „oprirea imediată” a manevrelor militare chineze în jurul Taiwanului, lansate ca ripostă de China la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, la Taipei, relatează France Presse.
„Acţiunile Chinei au de data aceasta un impact grav asupra păcii şi stabilităţii în regiune. Cer încă o dată oprirea imediată a acestor manevre militare”, a declarat Hayashi în faţa jurnaliştilor la Phnom Penh, capitala Cambodgiei, unde participă la reuniunea Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).
China a lansat joi mai multe rachete care au survolat Taiwanul.
Rachete balistice chineze ar fi căzut pentru prima oară în zona economică exclusivă (ZEE) a Japoniei, a anunţat joi ministrul apărării nipon Nobuo Kishi, citat de AFP.
„S-ar putea ca cinci din nouă rachete balistice lansate de China să fi aterizat în ZEE a Japoniei”, a declarat Kishi jurnaliştilor, în timp ce China a început joi ample manevre militare în apele din jurul Taiwanului după vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, la Taipei.
„Japonia a transmis Chinei o notă de protest pe canale diplomatice”, a indicat Kishi, calificând incidentul drept o „problemă gravă care afectează securitatea naţională şi pe cea a cetăţenilor noştri”, conform Agerpres.
***BREAKING***
— H I Sutton (@CovertShores) August 4, 2022
So far 5 of #China’s missiles have landed in Japan’s zone, which is east of Taiwan. Reported in Japanese major news
This map by @detresfa_ shows the danger zone overlaps the EEZ
Did the missiles fly over Taiwan? pic.twitter.com/bNjEThK6eQ
Unele insule din departamentul Okinawa, în extremitatea sudică a Japoniei, se află la numai câteva zeci de kilometri de Taiwan. În acelaşi timp, ministrul apărării nipon a precizat că este pentru prima oară când rachete balistice chineze pătrund în ZEE a Japoniei.
Cifra de nouă rachete lansate de China a fost evaluată de Japonia, a mai indicat el.
China a început joi exerciţii militare de o anvergură fără precedent în jurul Taiwanului ca răspuns la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA la Taipei, unde s-a aflat doar marţi seara şi miercuri, în pofida avertismentelor ferme din partea Beijingului, care consideră Taiwanul drept una dintre provinciile sale.
Iniţiativa lui Nancy Pelosi a fost considerată de China drept o provocare, un sprijin acordat susţinătorilor independenţei Taiwanului şi o tăgăduire a promisiunilor SUA de a nu avea relaţii oficiale cu insula.
Ca răspuns, armata chineză a lansat o serie de exerciţii militare în şase zone maritime din jurul Taiwanului, la nivelul rutelor comerciale extrem de frecventate şi, pe alocuri, la numai 20 km de coastele taiwaneze.
Manevrele, care au început la joi la amiază (04:00 GMT), cuprind în special „tiruri cu rachete convenţionale” spre apele din largul coastei de est a Taiwanului, a indicat Shi Yi, un purtător de cuvânt al forţelor militare chineze.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News