Live

Israelul vrea să anexeze coloniile din Cisiordania și refuză ideea un stat palestinian: „Ar fi un stat Hamas”

Data publicării:
Noul ministru israelian de externe, Gideon Saar. Foto: Profimedia

Dorinţa de a crea un stat palestinian nu este „astăzi” un proiect „realist”, a declarat luni noul ministru israelian de externe, Gideon Saar, în timp ce preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, şi-a reiterat ataşamentul faţă de „suveranitatea” palestiniană, relatează News.ro.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Ierusalim, noul şef al diplomaţiei israeliene a fost întrebat despre perspectiva relansării aşa-numitelor Acorduri Abraham odată cu alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi despre posibilitatea normalizării relaţiilor dintre Israel şi Arabia Saudită, în schimbul creării unui stat palestinian.

„Într-un cuvânt? Nu”, a răspuns Gideon Saar. „Un stat palestinian (...) ar fi un stat Hamas”, a adăugat el. „Nu cred că această poziţie este realistă astăzi, iar noi trebuie să fim realişti”, a spus Gideon Saar.

Acordurile Abraham, promovate de Donald Trump în timpul primului său mandat, au permis o normalizare între Israel şi mai multe ţări arabe - Bahrain, Emiratele Arabe Unite şi Maroc.

În faţa presei, ministrul israelian de externe, Gideon Saar, s-a referit la procesul de pace de la Oslo, care a început în anii 1990 şi căruia i s-au opus actualul prim-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas. Acest proces şi retragerea unilaterală a Israelului din Fâşia Gaza în 2005 „nu numai că (...) nu au adus pacea, dar, după cum am văzut, au înrăutăţit securitatea noastră”, a declarat ministrul.

Hamas a preluat puterea în Gaza în 2007, după retragerea israeliană, şi „nu vrem ca acest lucru să se întâmple în Iudeea şi Samaria”, a adăugat el, folosind numele pe care israelienii îl dau Cisiordaniei, un teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967.

Gideon Saar a considerat „important” să precizeze că, spre deosebire de ONU, Israelul nu consideră „Iudeea şi Samaria” „drept teritorii ocupate, ci drept teritorii disputate”.

Revenirea lui Donald Trump este de asemenea „o oportunitate” pentru Israel de a anexa în 2025 coloniile israeliene din Cisiordania ocupată, a anunţat în aceeaşi zi Bezalel Smotrich, un ministru israelian de extremă dreapta. Responsabil, de asemenea, de administraţia civilă din Cisiordania şi, prin urmare, de colonii, el a mai declarat, în timpul unui discurs în Parlament, că „crearea unui stat palestinian (...) ar pune în pericol existenţa statului Israel”.

„Singura modalitate de a elimina această ameninţare (...) este aplicarea suveranităţii israeliene asupra coloniilor din Iudeea şi Samaria”, a declarat Bezalel Smotrich,

În afară de Ierusalimul de Est anexat, peste 490.000 de israelieni trăiesc în Cisiordania - în colonii pe care ONU le consideră ilegale conform dreptului internaţional - printre 3 milioane de palestinieni.

Bezalel Smotrich, el însuşi un colonist, a declarat că 2025 va fi „anul suveranităţii în Iudeea şi Samaria” şi a instruit administraţia sa să „pregătească infrastructura necesară pentru aplicarea suveranităţii israeliene” asupra coloniilor din Cisiordania.

„Nu am nicio îndoială că preşedintele Trump, care a dat dovadă de curaj şi determinare în deciziile sale în timpul primului său mandat, va sprijini statul Israel în acest proces”, a adăugat el.

În schimb, comemorând 20 de ani de la moartea liderului palestinian Yasser Arafat, preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a pledat luni pentru un stat palestinian pe deplin suveran. „Ne-am angajat faţă de pace şi vom continua să lucrăm pentru a o obţine”, a declarat preşedintele Autorităţii Palestiniene într-un discurs relatat de agenţia naţională WAFA.

„Securitatea şi stabilitatea pot fi obţinute numai prin eliminarea ocupaţiei şi obţinerea suveranităţii şi independenţei teritoriului statului palestinian”, a spus el.

De asemenea, liderii ţărilor arabe şi musulmane, reuniţi la Riad, şi-au reiterat apelul pentru unirea tuturor teritoriilor palestiniene în cadrul unui „stat palestinian”. Scopul este de a „realiza unitatea naţională palestiniană şi de a permite (statului palestinian) să îşi asume în mod eficient responsabilităţile asupra tuturor teritoriilor palestiniene ocupate, inclusiv Fâşia Gaza, prin unirea acesteia cu Cisiordania, inclusiv cu oraşul al-Quds”, au spus ei, folosind denumirea arabă a Ierusalimului.

Liderii au făcut apel la retragerea totală a coloniştilor israelieni din teritoriile arabe ocupate din 1967, ca o condiţie esenţială pentru obţinerea păcii. „O pace justă şi cuprinzătoare în regiune (...) nu poate fi obţinută fără încetarea ocupaţiei israeliene în toate teritoriile ocupate”, pe baza frontierelor de la 4 iunie 1967 - care au precedat ocuparea de către Israel a Cisiordaniei, a Ierusalimului de Est şi a Golanului sirian. Liderii au subliniat că aceasta este în conformitate cu rezoluţiile ONU şi cu planul de pace arab din 2002 care prevede că Israelul trebuie să restituie toate teritoriile ocupate din 1967 în schimbul normalizării relaţiilor cu ţările arabe.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dezvăluirile unor foști agenți Mossad despre dispozitivele explozive care au ajuns la Hezbollah: „Creăm o lume falsă”

Israelul recunoaște oficial că l-a ucis, în iulie, pe Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Partenerii noștri