Live

Israelul va vinde Iordaniei o cantitate dublă de apă față de cea de până acum

Data actualizării: Data publicării:
Israelul va vinde Iordaniei 50 de milioane de metri cubi de apă. Foto: Profimedia

Israelul va dubla anul acesta cantitatea de apă pe care o vinde Iordaniei, au declarat joi oficiali israelieni după o întrevedere a miniştrilor de externe din cele două ţări.

Iordania era deja una dintre ţările cu cele mai reduse resurse de apă, iar în acest an oficialii din regat au atras atenţia în legătură cu un deficit sever de apă în această vară, după ploile slabe din timpul iernii.

Ministrul iordanian de externe Ayman al-Safadi s-a întâlnit cu omologul său israelian Yair Lapid pe partea iordaniană a punctului de trecere de pe Podul Allenby, cunoscut în Iordania ca Podul Regele Hussein.

Cu prilejul reuniunii, cei doi au căzut de acord ca Israelul să vândă Iordaniei 50 de milioane de metri cubi de apă, a precizat Ministerul de Externe iordanian într-un comunicat. Echipele tehnice se vor întâlni în câteva zile pentru a finaliza detaliile.

Cei doi au discutat, de asemenea, un acord care va permite ca exporturile Iordaniei în teritoriile palestiniene să crească de la 160 de milioane de dolari anual la 700 de milioane de dolari.

De asemenea, ei au vorbit despre despre evoluţiile legate de procesul de pace, precum şi despre chestiuni nerezolvate legate de sectoarele transportului şi energiei, menţionează comunicatul citat de Agerpres. 

Iordania a semnat un tratat de pace cu Israelul în 1994, care include o secţiune privind împărţirea apei din râul Iordan şi altor resurse.

Scăderea nivelului apelor subterane, schimbarea climatică şi o populaţie în creştere din cauza afluxului de refugiaţi în Iordania au sporit presiunea asupra resurselor limitate de apă ale regatului.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Organizaţia Human Rights Watch acuză Israelul de acte de genocid în Fâșia Gaza. Care este motivul

Partenerii noștri