Live

Israelul anunță că a eliminat încă un comandant Hezbollah în sudul Libanului

Data publicării:
Foto: Profimedia

Armata israeliană a anunţat luni că l-a „lovit şi eliminat” pe Abu Ali Rida, comandant local al grupării Hezbollah pentru regiunea Baraachit din sudul Libanului, informează AFP și Agerpres.

Israelul desfăşoară o campanie de bombardamente intense şi raiduri terestre la nord de frontiera cu Libanul, împotriva mişcării islamiste şiite Hezbollah, susţinută de Iran.

Potrivit forţelor armate israeliene, comandantul ucis era responsabil de planificarea şi executarea unor atacuri cu rachete „teroriştilor Hezbollah” din regiune.

În ultimele săptămâni, israelienii au ucis mai mulţi comandanţi militari şi înalţi oficiali din Hezbollah. Cel mai cunoscut era Hassan Nasrallah, mort în 27 septembrie în urma unei lovituri de mare amploare asupra cartierului său general din Beirut.

Hezbollah a extins în Liban conflictul din Fâşia Gaza între Israel şi gruparea palestiniană Hamas - de asemenea sprijinită de Iran. După atacul Hamas din 7 octombrie anul trecut pe teritoriul israelian, Israelul a ripostat printr-o ofensivă aeriană şi terestră în Gaza, iar Hezbollah şi-a declarat solidaritatea cu palestinienii şi şi-a intensificat loviturile cu rachete asupra Israelului. Israelienii au răspuns cu bombardamente de aviaţie în Liban, iar din 30 septembrie au lansat şi o ofensivă terestră în sudul acestei ţări.

Obiectivul declarat al Israelului este neutralizarea Hezbollah în sudul Libanului, pentru a permite revenirea la casele lor a circa 60.000 de israelieni refugiaţi în urma atacurilor cu rachete. Din 23 septembrie, conform unui bilanţ întocmit de AFP pe baza cifrelor oficiale, operaţiunile forţelor armate israeliene făcut cel puţin 1.940 de victime în Liban.

La rândul lor, israelienii au raportat în ultimul an pierderea a 72 de vieţi omeneşti în nordul ţării lor, în urma atacurilor cu rachete lansate din Liban. În ofensiva terestră din sudul Libanului au căzut până acum 38 de militari israelieni.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Compania israeliană El Al a suspendat zborurile între Tel Aviv și Moscova din cauza riscurilor de siguranță aeriană

Atacul Israelului asupra Yemen: trei morți. Șeful OMS, surprins pe aeroportul din Sanaa în timpul bombardamentului

Armata israeliană a relaxat regulile de angajare în luptă la începutul războiului din Gaza: risc mai mare pentru civili

Dezvăluirile unor foști agenți Mossad despre dispozitivele explozive care au ajuns la Hezbollah: „Creăm o lume falsă”

Partenerii noștri