Live

Israelienii, obligați să poarte măști de protecție în public

Data publicării:
Foto: GettyImages

Guvernul israelian a emis marţi un ordin privind obligativitatea portului măştilor de protecţie în public pentru a limita răspândirea COVID-19, informează Reuters, citat de Agerpres.

De asemenea a fost aprobat un calendar pentru restricţii mai aspre de călătorie pentru sărbătoarea Paştelui evreiesc sau Pesah, care începe miercuri, când familiile se adună pentru cina de Seder care comemorează exodul biblic din sclavia din Egipt. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a spus că, în acest an, cina ar trebui să fie o afacere în familie, limitată la membrii gospodăriei, într-o tentativă de a ţine sub control rata infectărilor cu COVID-19.

Netanyahu le-a cerut cu insistenţă evreilor săptămâna trecută să poarte măşti în public, o măsură despre care guvernul a anunţat că va deveni obligatorie de duminică. Copii cu vârsta sub 6 ani, persoanele cu handicap mintal sau cei aflaţi singuri în autovehicule sunt scutiţi de la aplicarea măsurii. Guvernul a precizat că măştile folosite pot fi unele confecţionate la domiciliu.

De marţi seară până vineri dimineaţă este instituită o interdicţie de călătorie în afara oraşelor, menită să prevină adunările mari de rude şi prieteni la cina de Seder. De miercuri, de la ora 15.00, cu câteva ore înainte de cina de la apusul soarelui, până joi la ora 19.00, achiziţiile de alimente în oraşe vor fi de asemenea interzise. Israelienii au deja interdicţie de a se îndepărta mai mult de 100 de metri de casă, cu excepţia vizitelor la magazinele de alimente şi farmacii şi deplasărilor la serviciu.

Într-o scutire de la restricţiile de Pesah, guvernul a anunţat că interdicţia de la cumpărături în noaptea de Seder nu se aplică "minorităţilor neevreieşti", o referire la cetăţenii arabi care sunt în majoritate musulmani şi restul creştini. Transportul public, inclusiv zborurile din şi spre Israel, vor fi suspendate de la ora locală 20.00 marţi şi până la 08.00 dimineaţa duminică, se menţionează în comunicat. În Israel există peste 9.000 de cazuri confirmate de coronavirus, între care şi 60 de decese.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Partenerii noștri