Live

ISIS a adus până în Italia droguri de 1 miliard de euro. Este cea mai mare captură de amfetamine din istorie

Data actualizării: Data publicării:
Container plin cu pastile de captagon, supranumit „drogul jihadului”Foto: Profimedia

Poliţia italiană a anunţat miercuri o captură record de 14 tone de amfetamine, sub forma a 84 milioane de comprimate de captagon, supranumit „drogul jihadului”, produse în Siria de gruparea Stat Islamic (SI), informează AFP, citat de Agerpres

Stupefiantele au fost confiscate în portul Salerno (la sud de Napoli) şi au o valoare de 1 miliard de euro pe piaţa neagră, arată comunicatul poliţiei italiene, care vorbeşte despre „cea mai mare captură de amfetamine la nivel mondial”. Potrivit anchetei conduse de parchetul din Napoli, drogurile se găseau în trei containere suspecte, în care se aflau cilindri de hârtie şi maşini de uz industrial.

Cilindrii de hârtie în mai multe straturi, cu o înălţime de 2 metri şi un diametru de 1,4 metri, fabricaţi probabil în Germania, permiteau ascunderea, în fiecare dintre ei, a circa 350 kg de comprimate în straturile interioare, fără a putea fi detectate prin scanner. Comprimatele erau marcate cu simbolul „captagon”, un medicament clasat ca stupefiant, cunoscut şi sub denumirea de „drogul jihadului”, mai precizează anchetatorii.

„Se ştie că SI îşi finanţează activităţile teroriste mai ales prin traficul de drog sintetic produs în Siria, care, din acest motiv, a devenit în ultimii ani primul producător mondial de amfetamine”, subliniază comunicatul poliţiei italiene.

Editor: A. D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mersul pe trotinetă electrică, doar cu asigurare și cască. Țara europeană care a înăsprit codul rutier

Italia a învins Slovacia în finală şi a câştigat Billie Jean King Cup. Sezon remarcabil pentru Paolini

Doi italieni sunt cercetați penal pentru spionaj în favoarea Rusiei

Atenţionare de călătorie MAE: Grevă generală ce va afecta toate tipurile de transport din Italia, la finalul lunii noiembrie

Partenerii noștri