Live

Iranul se răzbună pe SUA: Petrolierul sechestrat de americani anul trecut a fost capturat în Golful Oman și dus în ape iraniene

Data publicării:
Petrolier - imagine ilustrativă. Sursa foto: Profimedia Images

Iranul a confiscat un petrolier aflat în Golful Oman și îl transferă într-un port iranian, ca răzbunare pentru confiscarea, anul trecut, a aceleiaşi nave şi a petrolului său de către SUA.

Vasul era încărcat cu petrol irakian destinat Turciei.

Agenția de presă Tasnim, asociată cu Gardienii Revoluției din Iran, citează un comunicat al marinei iraniene care spune că vasul a fost capturat la ordinul unei instanțe. "Acest petrolier, al cărui nume a fost schimbat în St. Nicholas, a fost capturat ca răspuns la furtul de petrol de către regimul american, la ordinul instanței iraniene, și este transferat într-un port al republicii islamice".

Misiunea permanentă a Iranului la ONU a declarat pentru CNN că sechestrarea a fost "o acțiune legitimă la ordinul unei instanțe".

Centrul de operațiuni comerciale al Marii Britanii a anunțat anterior că la bordul vasului din Golful Oman au urcat cel puțin patru persoane înarmate și nava a fost direcționată către apele iraniene. Comunicațiile cu petrolierul au încetat.

Vasul era denumit anterior Suez Rajan, și era în centrul unei dispute între SUA și Iran. Petrolierul a fost sechestrat de guvernul SUA în 2023, după ce o instanță a aflat că era folosit "să vândă și să transporte sub acoperire petrol iranian către un client extern", a anunțat într-un comunicat Departamenul de Justiție din SUA, care a adăugat că mai "multe entități" afiliate cu Gardienii Revoluției din Iran erau implicate în operațiunea de a "masca originea petrolului" și să-l vândă în mod ilegal către China.

La bordul vasului se aflau 1 milion de barili de petrol. Ulterior, compania care opera petrolierul și-a recunoscut vina, iar Suez Rajan a transportat marfa de contrabandă în SUA.

Sechestrarea navei St Nikolas, sub pavilionul Insulelor Marshall, coincide cu săptămâni de atacuri ale miliţiilor Houthi din Yemen, susţinute de Iran, care vizează rutele maritime din Marea Roşie.

Preţurile petrolului au urcat joi cu aproximativ 1%, după ce Iranul a confiscat un petrolier în largul coastei Omanului, amplificând riscul unei escaladări a conflictului în Orientul Mijlociu, transmite Reuters.

Contractele futures pentru petrolul Brent au crescut cu 43 de cenţi dolari, sau cu 0,6%, la 77,23 dolari pe baril, în timp ce preţul ţiţeiului U.S. West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 47 de cenţi, sau cu 0,7%, până la 71,84 dolari pe baril.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

„Dezastru ecologic”. Putin spune că 40% din țițeiul transporat de petrolierele scufundate în zona Krasnodar s-a vărsat în Marea Neagră

Al Treilea Război Mondial a început deja. Cine beneficiază cel mai mult de pe urma invaziei Rusiei în Ucraina (Politico)

Un bărbat a fost executat pentru agresarea a aproape 60 de femei în Teheran

Partenerii noștri