Live

Iranul avertizează SUA să nu intervină în conflictul cu Israel. Pentagonul anunțase deja că a doborât rachete iraniene

Data actualizării: Data publicării:
Iranul a lansat aproape 200 de rachete balistice împotriva Israelului. Foto: Profimedia

Iranul afirmă că nu a avertizat Statele Unite înainte de atacul cu rachete lansat marți asupra Israelului şi a cerut Washingtonului „să nu intervină” pentru a-şi sprijini aliatul. Pentagonul anunțase deja că a doborât o parte dintre rachetele lansate marți de Teheran.

„Înainte de atac, nu a existat niciun schimb de mesaje” cu partea americană, a declarat miercuri la televiziunea publică ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, negând orice „coordonare”. El a precizat că Iranul a comunicat cu Statele Unite după această salvă de rachete, scrie Agerpres, preluând AFP.

Potrivit televiziunii iraniene, Teheranul a lansat marţi seară 200 de rachete împotriva Israelului, folosind pentru prima dată mai multe rachete hipersonice.

„De asemenea, am avertizat forţele americane să dea dovadă de reţinere în această chestiune şi să nu intervină, altfel se vor confrunta cu un răspuns dur din partea noastră”, a continuat diplomatul iranian, potrivit sursei citate.

„Operaţiunea noastră s-a încheiat şi nu intenţionăm să continuăm”, a mai spus Araghchi.

Republica Islamică a declarat că a lansat atacul asupra Israelului ca răspuns la uciderea liderului mişcării libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, şi a liderului grupării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh. Cele două grupări sunt aliaţi ai Iranului în cadrul aşa-zisei „axe de rezistenţă” împotriva Israelului.

Atacul de marţi seara este cel de-al doilea lansat de Iran împotriva Israelului în şase luni, după cel din aprilie când Teheranul a susţinut că a acţionat în „legitimă apărare” după atacul aerian asupra consulatului său din Damasc, în care şapte militari ai săi au fost ucişi.

SUA au doborât rachete iraniene

Statele Unite au anunțat deja că au interceptat o parte din rachetele lansate marți de Iran împotriva Israelului.

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat într-un comunicat remis de Pentagon că „forțele americane din Orientul Mijlociu au interceptat mai multe rachete lansate de Iran către Israel, îndeplinindu-ne angajamentul de a fi parteneri cu Israelul în apărarea acestuia” și a condamnat „acest act revoltător de agresiune din partea Iranului”.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, gen. maj. Pat Ryder, a detaliat într-o conferință de presă că SUA au tras „o duzină” de rachete intercerptoare de pe distrugătoarele USS Bulkeley și USS Cole, desfășurate în Orientul Mijlociu, împotriva rachetelor iraniene. El nu a precizat tipul rachetelor folosite de SUA, ci a menționat doar că aceasta a fost singura intervenție a forțelor americane în cursul zilei de marți

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Partenerii noștri