Live

Iranul anunță că impune sancțiuni Marii Britanii după ce guvernul britanic a sancționat așa-zisa „poliție a moralității”

Data publicării:
Proteste în Iran. FOTO: Profimedia Images

Regimul de la Teheran a anunțat, miercuri, că sancționează mai multe entități și persoane din Regatul Unit, ca măsură proporțională la sancțiuni ale guvernului de la Londra împotriva așa-zisei poliții a moralității, aripa regimului care se ocupă de terorizarea femeilor pentru aplicarea regulilor vestimentare draconice ale fundamentaliștilor care conduc Iranul.

Iranul este zguduit de proteste de la moartea, pe 16 septembrie, a Mahei Amini, o tânără de 22 de ani omorâtă în bătaie de așa-zișii polițiști ai regimului. Zeci de persoane, în principal manifestanţi, dar şi membri ai forţelor de securitate, şi-au pierdut viaţa în cursul manifestaţiilor. Alte câteva sute, printre care femei, au fost arestate.

Pe 10 octombrie, Marea Britanie a anunţat sancţiuni împotriva poliţiei moralității şi a unor responsabili politici şi de securitate, acuzându-i că reprimă manifestaţiile. Potrivit unui comunicat al ministerului iranian de externe, printre cele şapte instituţii vizate de sancţiuni figureză National Cyber Security Centre de la Londra şi GCHQ, agenţia britanică de informaţii şi securitate.

„Acţiunile lor au condus la revolte, violenţe şi acte teroriste împotriva naţiunii iraniene”, susțin iranienii. Organizaţiile şi persoanele au fost „înscrise pe lista neagră pentru acţiunile lor deliberate de susţinere a terorismului şi grupărilor teroriste, de instigare la terorism, de răspândire a violenţei şi urii şi de încălcare a drepturilor omului”, potrivit sursei.

BBC Persian şi Iran International, două canale în limba iraniană cu sediul în Marea Britanie şi considerate „ostile” de Iran, au fost, de asemenea, incluse pe lista neagră. Printre cele nouă persoane sancţionate se numără membri ai parlamentului, printre care ministrul pentru securitate, Thomas Tugendhat, potrivit sursei. Sancţiunile includ interdicţia vizelor şi „sechestrarea proprietăţilor şi bunurilor lor” din Iran, se mai arată în comunicatul.

Iranul l-a convocat pe ambasadorul britanic la Teheran în urma sancţiunilor Marii Britanii, denunţate drept „o ingerinţă în afacerile interne ale Iranului”. Statele Unite, Canada şi Uniunea Europeană au impus, de asemenea, sancţiuni Iranului.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția Iranului după ce Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pentru Netanyahu

Iranul face noi pași în dezvoltarea programului nuclear. Își pune în funcțiune „noi centrifuge avansate”

Ce vrea Iranul la schimb ca să-și limiteze stocurile de uraniu îmbogățit

Laureata Premiului Nobel pentru Pace, Narges Mohammadi, operată de urgență în timpul arestului din Iran. Este suspectă de cancer

Partenerii noștri