Live

„Invazia Ucrainei” în Rusia. Patru zile de lupte grele în regiunea Kursk: Ucrainenii iau cu asalt sat după sat, Putin trimite întăriri

Data actualizării: Data publicării:
Lupte în Kursk. Foto: Profimedia Images

Rusia a anunţat vineri trimiterea de întăriri în regiunea Kursk, unde armata ucraineană a pătruns zeci de kilometri într-o ofensivă ce a luat prin surprindere armata rusă slab desfăşurată în această regiune, dar care continuă să facă progrese pe frontul din estul Ucrainei. Politicienii şi militarii ruşi vorbesc acum direct despre o „invazie" ucraineană, la aproape doi ani şi jumătate de când Rusia a intrat pe teritoriul Ucrainei.

Luptele continuă pentru a patra zi consecutiv în regiunea rusă Kursk de la graniţa cu Ucraina. Nu este clar cât teritoriu au reuşit să ocupe trupele ucrainene, dar relatări inclusiv din surse ruseşti vorbesc despre prezenţa trupelor ucrainene până la circa 35 de kilometri în punctul cel mai îndepărtat de graniţă, iar mai multe sate şi cel puţin o parte a micului oraş Sudja au căzut sub control ucrainean relatează vineri agenţiile Reuters şi AFP, potrivit Agerpres. 

În paralel cu ofensiva mecanizată, armata ucraineană recurge la atacuri dispersate executate de grupuri de recunoaştere şi sabotaj. Potrivit bloggerului militar rus Rîbar, unităţile ucrainene intră în sat după sat şi organizează ambuscade contra trupelor ruse trimise pentru întăriri.

Pe de altă parte, după ce marţi a lansat atacul iniţial cu aproximativ o mie de soldaţi sprijiniţi de tancuri şi blindate, armata ucraineană a adus între timp noi trupe peste graniţă.

Neaşteptându-se la un asemenea atac ucrainean de anvergură în regiunea Kursk, armata rusă a menţinut acolo o prezenţă redusă, în care s-au regăsit şi tineri recruţi fără experienţă militară, unii fiind luaţi prizonieri de trupele ucrainene.

Între timp, armata rusă a început să trimită noi trupe către Kursk, dar un convoi de camioane militare ruse a fost nimicit de un atac ucrainean într-un sat din provincia Kursk. Imagini postate pe social-media şi confirmate ca fiind autentice arată un convoi de aproximativ 13-15 camioane militare ruseşti calcinate, unele cu soldaţi ruşi morţi înăuntru.

Potrivit bloggerilor militari ruşi, atacul asupra convoiului a fost executat cu rachete HIMARS. Unul dintre aceşti bloggeri afirmă că acel comandant rus care a ordonat deplasarea vehiculelor într-o coloană expusă este un „dobitoc" care ar trebui să fie împuşcat.

945 de soldaţi, 102 blindate

Şi canalul ucrainean de Telegram care a postat pe internet imaginile cu convoiul rus distrus consideră că a fost vorba despre un atac cu rachete HIMARS. Potrivit portalului rus de ştiri MASH, ce are contacte în serviciile de securitate, un bărbat localnic care a înregistrat şi trimis unei mass-media ucrainene respectivele imagini a fost arestat şi pus sub acuzare pentru spionaj.

De partea sa, Ministerul rus al Apărării a difuzat imagini ce arată drone ruseşti distrugând un tanc şi un obuzier ale armatei ucrainene lângă oraşul Sudja şi a anunţat trimiterea de întăriri pentru a respinge ofensiva ucraineană.

„Coloanele care se îndreaptă către zonele de executare a misiunilor (de luptă) sunt echipate cu lansatoare multiple de rachete BM-21 Grad, piese de artilerie remorcate, tancuri (...), echipamente grele pe şenile, vehicule Ural şi Kamaz", a enumerat ministerul rus, care susţine că Ucraina ar fi pierdut până la 945 de soldaţi şi 102 blindate în luptele din provincia Kursk, fără a face vreo referire la propriile pierderi.

Ofensiva ucraineană surpriză pe teritoriul rus survine după ce trupele Kievului au pierdut constant teren în ultimele luni pe frontul din estul Ucrainei, unde, dacă va continua această dinamică, armata rusă ar putea ocupa oraşe importante strategic. În acest context, potrivit mai multor comentatori, armata ucraineană, lăudată joi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru capacitatea sa de „a surprinde", ar urmări prin ofensiva din Kursk să determine dislocarea unor trupe ruse de pe frontul din estul Ucrainei pentru a slăbi acolo armata rusă, care este mai numeroasă şi mai bine echipată.

Totuşi, chiar şi după lansarea incursiunii ucrainene în Kursk, trupele ruse au continuat să înainteze în provincia Doneţk din estul Ucrainei, iar vineri au revendicat ocuparea acolo a unei noi aşezări, satul Vesele, care se află aproape de oraşul Pokrovsk, unde se află un nod de transport important pentru logistica armatei ucrainene. 

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri