INTERVIU. Cum poate fi dezamorsat butoiul cu pulbere în una dintre cele mai complicate regiuni ale lumii

Pakistan şi India, două puteri nucleare, şi o regiune disputată din 1947: Jammu-Kashmir. Acolo este şi China, ai cărei soldaţi se mai ciocnesc cu indienii la graniţă, pentru o altă bucată din acelaşi teritoriu. Aducem în ecuaţie şi vecinătatea cu Afganistanul, cu toate problemele care vin la pachet și obținem una dintre cele mai complicate zone ale globului pământesc. Zafar Iqbal este noul ambasador al Pakistanului la București și explică într-un interviu pentru Digi24 care este perspectiva țării sale asupra problemelor din regiune.

Kashmir, o poveste fără sfârşit

Pakistan şi India au probleme nerezolvate de la separarea teritoriilor lor, din 1947, când majoritatea hindusă a rămas în India, iar musulmanii au ales Pakistan. Regiunea Jammu-Kashmir a fost motiv de război între cele două state nou create încă de atunci. Zona este disputată şi în prezent, doar că India a schimbat în urmă cu un an statutul de autonomie a Kashmirului şi l-a trecut forţat sub administrarea sa. Oamenii de acolo, majoritar musulmani, trăiesc în condiţii grele, pentru că limitările impuse de indieni sunt dure. Argumentul acestora pentru noua situaţie este stoparea terorismului care ar veni din Kashmir.

Cristina Cileacu, jurnalist Digi24: Pakistan şi India sunt în cea mai grea fază grea a relaţiilor dintre ele, din cauza situaţiei din Kashmir, iar recent, ministrul dvs de externe a spus într-un discurs pe care l-a avut cu ocazia a 75 de ani de existenţă a ONU că „eşecurile şi deficienţele ONU încă există”. Ce soluţie credeţi că poate găsi lumea la situaţia din Kashmir, dacă ne uităm la restul teritoriilor ocupate din alte părţi din lume şi vedem că ceea ce este deja ocupat rămâne ocupat?

Zafar Iqbal, ambasadorul Pakistanului în România: Legat de India şi Pakistan, aţi spus că trecem prin cea mai grea fază a relaţiilor noastre. Da, relaţiile sunt foarte tensionate în prezent, dar am trecut prin mai mult de atât de-a lungul ultimilor 70 de ani. Noi sperăm în continuare că ne putem îmbunătăţi relaţiile şi că putem trăi în pace şi armonie, ca vecini, pentru că nu îţi poţi schimba vecinii. Nu îţi poţi lua ţara din regiune. Aşa că până la urmă, trebuie să trăim ca vecini paşnici. Legat de Kashmir este o situaţie neîncheiată din perioada separării Pakistanului de India şi este o dispută care are nevoie de o rezoluţie. Sunt rezoluţii clare date de Consiliul de Securitate al ONU, din 1948, '49, '52, '57. Toate aceste rezoluţii cer un referendum cu ajutorul căruia să se afle ce vor oamenii din Kashmir. Pentru că până la urmă este vorba despre ce vor ei. Au dreptul la autodeterminare, aşa cum are oricine, aşa că, în opinia mea, comunitatea internaţională poate juca un rol. Kashmirul, acum, populaţia de acolo, este atât de numeroasă, aproximativ cât cea a Serbiei (n.r. - aproximativ 6 milioane) şi ei trăiesc în cele mai proaste condiţii, în secolul în care suntem. Comunitatea internaţională trebuie să facă ceva şi a făcut, au fost voci, chiar şi la ONU, secretarul general, mulţi activişti pentru drepturile omului, chiar şi voci din India, cetăţeni îngrijoraţi. Toţi au subliniat că ceea ce se întâmplă în Kashmir are nevoie de atenţia comunităţii internaţionale.

Cine mai poate ajuta Kashmirul

Situaţia din Kashmir a fost adusă recent în atenţia publică de preşedintele Turciei, în discursul pe care l-a susţinut cu ocazia marcării a 75 de ani de existenţă a ONU. Răspunsul Indiei nu a întârziat: „Turcia să înveţe să respecte suveranitatea altor state”, a spus trimisul de la New Delhi, la ONU.

Cristina Cileacu: Vedem că în timpul vieţii noastre, legile internaţionale sunt încălcate tot mai des. Şi cum am spus mai devreme, ce este ocupat, de obicei, rămâne aşa. Credeţi că cei care nu respectă regulile şi legile, la care cândva au aderat, pot fi convinşi doar prin dialog?

Zafar Iqbal: Cred că trebuie să ne uităm în urmă. Chiar şi acum, stăm aici, dar şi această ţară a fost ocupată. Dacă folosim acest argument, că ceea ce este ocupat rămâne aşa, atunci probabil multe ţări nu ar fi independente. Da, sunt 70 de ani, dar oamenii şi naţiunile au fost ocupaţi de secole, dar nu au renunţat niciodată la lupta pentru aspiraţiile lor. Nu cred că dacă idealul pare de neatins în acest moment, ar trebui să ne mulţumim cu asta. Iar dacă vedem că minciunile şi falsurile din acest moment sunt mai puternice, nu ar trebui să renunţăm la ceea ce este corect şi la ceea ce trebuie făcut. Aşa că ar trebui să promovăm aceste argumente, în loc să renunţăm doar pentru că vedem exemple în jurul lumii că ceea ce a fost ocupat rămâne aşa.

Nuanţele politice versus nuanţele militare

China şi India, adică puterile militare de pe locul 3 şi 4 mondial, se mai ciocnesc, dar din fericire fără prea multe focuri de arme, în aceeaşi regiune disputată de India şi Pakistan. De ce? Pentru că şi China administrează o parte din zonă, iar graniţa cu indienii este slab demarcată din cauza reliefului accidentat. Aducem în ecuaţie şi Pakistan, menţionăm că cele trei ţări sunt şi puteri nucleare şi poate să apară un scenariu sumbru nu doar pentru regiune, ci pentru întreaga lume. 

Cristina Cileacu: Un alt mare vecin al Pakistanului, pentru că aţi spus că nu puteţi să vă mutaţi ţara de acolo, este China, iar relaţiile dintre China şi India sunt de asemenea cu suişuri şi coborâşuri. Cum se reflectă relaţia Pakistanului cu China, în regiune?

Zafar Iqbal: Cred că avem o relaţie unică între ţările noastre. Această relaţie a trecut testul timpului şi a rezistat tuturor „furtunilor”. În ceea ce priveşte India şi China, bineînţeles că vrem pace şi le dorim să îşi rezolve problemele prin dialog, dar sigur, nu sunt mandatat să comentez despre cum ar trebui să facă aceste lucruri.

Cristina Cileacu: Vorbeam despre Pakistan.

Zafar Iqbal: Ca pakistanezi avem un angajament de neclintit cu China şi este la fel din punctul de vedere al Chinei, referitor la Pakistan. Este evident pentru toată lumea, această întrebare de regulă nu se pune, pentru că toată lumea înţelege poziţia Pakistanului legată de noi şi China sau China şi orice altă ţară. Cred că nu este nicio neînţelegere în acest sens.

Terorism, eticheta greu de îndepărtat

Graniţa dintre Pakistan şi Afganistan are cam 2.500 de kilometri şi este deci, greu de controlat. Situaţia deteriorată de războaie din Afganistan s-a infiltrat şi peste frontieră, iar luptătorii din diferite triburi, mai ales talibanii, au profitat de posibilitatea de a trece necontrolaţi dintr-o ţară în alta. Pakistanul însă a fost deseori acuzat că sprijină terorismul, iar legătura cu triburile talibane contribuie la această imagine. Mai mult, grupările jihadiste pakistaneze abia aşteaptă o reinstalare a talibanilor în Afganistan. 

Cristina Cileacu: Am discutat înainte de a începe interviul despre faptul că Pakistanul nu este prea cunoscut, cel puţin în România. Dar este cunoscută o etichetă şi este una greu de dezlipit de ţara dvs. Mă refer la faptul că Pakistanul găzduieşte, lucrează cu şi pentru terorişti. Cum plănuieşte guvernul dvs să scape de această etichetă, pentru că este una foarte puternică?

Zafar Iqbal: Din păcate, trebuie să spun că dacă ne uităm la această problemă, Pakistanul este ţara care a suferit consecinţele terorismului şi situaţiei din Afganistan. Este de fapt ţara care a suferit cel mai mult, dacă putem spune asta, după Afganistan, pentru că am avut refugiaţi şi toate problemele care apar cu numărul mare de refugiaţi. În ceea ce priveşte terorismul, cred că Pakistanul este singura ţară din lume a cărei armată chiar a învins şi a dezrădăcinat terorismul pe teritoriul nostru. Bineînţeles, graniţa noastră cu Afganistan - cred că mulţi oameni din lume au idee despre cât de lungă este această graniţă, vă întrebați cam cât de lungă este? Are 2500 de kilometri şi este un relief dificil, este ceva uriaş. Cu toate resursele, de exemplu, suntem acum în Uniunea Europeană, dar putem lua exemplul SUA. Cu toată tehnologia şi resursele din lume, SUA nu pot să-şi controleze graniţele. Încearcă să ridice un zid şi aşa mai departe. Noi aşteptăm ca lumea să vadă situaţia şi să ne sprijine. Bineînţeles, sunt oameni care calomniază, sunt interese vestice care intervin, dar până la urmă se poate vedea că Pakistanul a făcut cel mai mult împotriva terorismului, nu doar pentru regiune, ci şi în lume. Cred că este nedrept să se creadă despre noi că nu facem destul.

„O chimie” neaşteptată între Pakistan și România

Cristina Cileacu: Ar fi corect acum pentru dvs să vă pun următoarea întrebare: ce ar trebui să ştim despre Pakistan, dacă lăsăm la o parte această etichetă a terorismului?

Zafar Iqbal: Cred că România şi Pakistan au multe lucruri în comun. Vorbeam şi înainte de interviu şi spuneam că este probabil singura ţară dintre cele de la vest sau est de Pakistan unde am întâlnit cei mai primitori oameni. Înainte să vin în România, mă gândeam că probabil pakistanezii sunt cea mai ospitalieră naţiune. Dar acum încep să mă îndoiesc că am fi cei mai buni, pentru că românii...

Cristina Cileacu: Vă concurează.

Zafar Iqbal: Da, şi este ceva fantastic. Cred că România şi Pakistan au fost foarte apropiate în anii 60 şi 70. Chiar primul acord pe care l-am semnat, după ce am mutat capitala de la Karachi la Islamabad, primul acord internaţional semnat în noua capitală a fost între România şi Pakistan, era un acord comercial. Politic, de-a lungul timpului, am avut relaţii foarte bune. De câte ori românii şi pakistanezii se întâlnesc, se înţeleg imediat. Avem „o chimie” care ne asigură că lucrurile merg foarte bine. Este natural pentru România, acum, pentru că după Revoluţie aţi fost mai atenţi la proiectul european şi este deci natural ca mai multă atenţie să fie acolo. Dar sunt sigur şi sper că România acordă atenţie şi altor ţări din Asia de Sud-Est, Pakistanul este o piaţă mare şi multe dintre produsele româneşti pot fi exportate în Pakistan. La fel, noi avem multe de oferit în termeni de export. Ceea ce ajunge acum aici vine via ţări terţe. Întâi sunt importate în Europa de Vest şi apoi ajung în România. Cred că dacă oamenii de afaceri români ar interacţiona direct cu pakistanezii ar putea să-şi crească profitul şi ar putea fi o situaţie de câştig reciproc.

Pacea care pare imposibil de obţinut

Guvernul din Afganistan negociază pacea cu reprezentanţii talibanilor, pentru ca ţara să scape în sfârşit de războiul care durează de prea mult timp. Pakistanul este implicat în aceste negocieri, tocmai pentru că relaţia cu talibanii este una bună. Doar că o plecare prea bruscă a americanilor din regiune ar destabiliza din nou situaţia şi aşa fragilă.

Cristina Cileacu: Să ne întoarcem puţin la regiunea dvs şi trebuie să discutăm despre negocierile de pace din Afganistan şi bineînţeles, ţara dvs s-a implicat pentru a-i aduce pe toţi aceşti oameni la masa negocierilor. Ce se va schimba pentru Pakistan, dacă discuţiile dintre afgani vor avea succes, lucru care este complicat, pentru că şi acum luptele din Afganistan continuă şi oameni sunt ucişi acolo în fiecare zi?

Zafar Iqbal: Cred că ne-am făcut partea pentru asigurarea păcii în Afganistan, pentru că nicio altă ţară nu ar beneficia mai mult de pacea de acolo decât Pakistanul. Dacă este pace în Afganistan, lucru greu pentru regiune, pe de o parte, avem Asia de Sud, pe de alta avem China, apoi avem Asia de Vest, apoi Orientul Mijlociu, cred că toată regiunea ar beneficia. Pakistanul a susţinut asta, dar ministrul nostru de externe a spus adesea că procesul trebuie să fie afgan. Nimeni din exterior nu poate face pace în Afganistan. Celelalte părţi, ceilalţi actori pot doar să asigure susţinere. Dar afganii trebuie să-şi găsească soluţiile pentru situaţia lor şi să înceapă să trăiască în pace. Aşa că noi spunem că procesul trebuie să fie ceva ce le aparţine şi este condus de afgani. Noi vom continua să susţinem eforturile de pace, orice iniţiativă de pace care a început recent. Pakistanul a făcut parte din asta şi am susţinut asta. Fără îndoială că Pakistanul ar trebui să fie ţara care vrea pace în Afganistan, cel mai mult.

Ce urmează după 40 de ani de război

Cristina Cileacu: Relaţiile cu SUA, care acum îşi retrag o mare parte din prezenţa militară din Afganistan, au fost de asemenea cu suişuri şi coborâşuri, dar poate că datorită acestor negocieri de pace de acum se îmbunătăţesc. Poate fi regiunea prosperă, calmă şi liniştită fără prezenţa unei ţări vestice? Ne amintim cum regimul talibanilor a distrus totul în jur, inclusiv viaţa propriilor cetăţeni.

Zafar Iqbal: Nu am mandat să comentez despre relaţiile dintre SUA şi Pakistan, dar vorbim despre regiune. Relaţiile noastre cu SUA, pentru cei din afară, par cu suişuri şi coborâşuri, dar aceasta este partea politică. Altfel, avem relaţii foarte puternice, pentru că avem o diasporă pakistaneză mare, care trăieşte în SUA şi SUA sunt unul dintre marii parteneri comerciali ai Pakistanului.

Legat de Afganistan, da, comunitatea internaţională trebuie să se asigure că nu pleacă de acolo prea devreme. Nu mă refer neapărat la partea militară, pentru că sunt alte mijloace prin care se poate acorda ajutor. Afganistanul a cunoscut 40 de ani de război, iar când treci prin asta, vă puteţi imagina ce infrastructură şi servicii sociale sunt acolo. Iar aceste lucruri sunt necesare pentru o societate funcţională, iar Afganistanului de unul singur, îi va fi dificil să facă prea multe fără un ajutor din afară.

• Etichete:
• pasaport diplomatic
• china
• afganistan
• pakistan
• india
• ambasadori bucuresti
• zafar iqbal

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei