Insurgența fast-food: Cum a provocat, prin ricoșeu, războiul din Gaza un val de atacuri asupra restaurantelor americane din Irak
Miliții pro-iraniene atacă restaurante fast-food americane din Bagdad, ca reacție la intervenția militară a armatei israeliene asupra palestinienilor din Gaza: brandurile SUA - precum rețelele KFC sau Lee's Famous Recipe Chicken and Chili House - extrem de populare în capitala Irakului - au devenit recent noile ținte ale „furiei împotriva Statelor Unite”, un fenomen în creștere în Orientul Mijlociu, alimentat de politica pro-Israel a Washingtonului în conflictul din Gaza, se arată într-un material publicat de The Independent.
Zilele trecute, 12 persoane au coborât cu bâte din două SUV-uri și o camionetă și au năvălit într-un restaurant KFC din Bagdad, pe care l-au devastat în întregime, distrugând piesele de mobilier și spărgând geamurile. O scenă similară a avut loc și la un alt fast-food extrem de popular din Bagdad - „Lee's Famous Recipe Chicken and Chili House”.
Pe 26 mai, doi bărbați, aflați pe o motocicletă, au aruncat un dispozitiv exploziv improvizat asupra unui restaurant KFC situat pe strada Palestinei din Bagdad.
Nimeni nu a fost serios rănit în acest atacuri, cel mai probabil orchestrate de miliții anti-americane, care sunt susținute de Iran.
The Independent notează că autoritățile irakiene au reușit până acum să păstreze un echilibru dificil în relațiile pe care le păstrează concomitent cu Washingtonul și Teheranul, echilibru care a fost însă cu totul rupt după războiul declanșat cu 8 luni în urmă de armata israeliană în Gaza, în urma atacurilor teroriste ale Hamas din 7 octombrie.
Atacurile Hamas din Israel au provocat moartea a 1.200 de persoane. Hamas a luat de asemenea 250 de ostatici.
Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Potrivit autorităţilor Hamas, acţiunile militare israeliene s-au soldat până luni la prânz cu 36.479 de morţi şi 82.777 de răniţi în rândul palestinienilor.
Dintre ostaticii duşi de militanţii Hamas în Fâşia Gaza în timpul atacului din 7 octombrie, mulţi au fost eliberaţi în luna noiembrie, în cadrul unui schimb pentru prizonieri palestinieni ce erau închişi în Israel, iar alţii au fost recuperaţi - vii sau morţi - de către trupele israeliene.
Guvernul israelian declară că 120 de ostatici au rămas în captivitate, dintre care 43 au fost declaraţi morţi în absenţă de către autorităţile israeliene, pe baza diverselor surse de informaţii, printre care imagini de la camerele de luat vederi, înregistrări făcute de trecători sau analize medico-legale. Unii oficiali israelieni au declarat în cadru privat că numărul ostaticilor morţi ar putea fi mai mare,
În prezent, restaurantele fast-food americane sunt păzite de polițiști dotați cu arme de asalt și vehicule blindate cu mitraliere montate pe plafon. Autoritățile irakiene au anunțat că au arestat 12 persoane implicate în atacurile asupra restaurantelor fast-food.
Abu Ali al-Askari, purtător de cuvânt al grupării paramilitare Kataib Hezbollah i-a îndemnat zilele trecute pe susținătorii mișcării să „înlăture spionii afiliați Israelului care funcționează sub diverse acoperiri civile” - cu referire directă la companiile și francizele americane din Irak.
Totodată, alți militanți pro-Palestina cer boicotarea „tuturor produselor care sprijină Israelul” și au solicitat expulzarea din Irak a ambasadorului american. În prezent, Irakul și SUA au „discuții formale” legate de retragerea celor aproximativ 2.000 de militari americani care încă se află în Irak pentru a sprijini autoritățile de la Bagdad în lupta contra grupării teroriste ISIS.
Editor : Mihnea Lazăr
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News