Insulele grecești vor fi lovite de o nouă criză exact în vârf de sezon. Experții se tem că ce e mai rău abia de-acum urmează
Grecia se pregătește intens pentru vârful de sezon turistic din acest an, când va primi un număr record de vizitatori. În același timp, există îngrijorări mari pentru ceea ce va fi, întrucât țara se confruntă cu o nouă criză legată de vreme.
Cea mai mare parte a țării nu a văzut aproape deloc sau chiar deloc ploaie de luni de zile. Acum, când insulele se pregătesc să primească turiștii care intră în perioada de concediu, crește și presiunea cu privire la aprovizionarea cu apă, autoritățile spunând că acest lucru a fost extrem de rar mai complicat decât în acest an, potrivit The Independent.
Recoltă record la cartoful dulce, cultivat în sudul României
Sezonul pepenilor s-a prelungit, în special în vestul țării
Seceta a afectat producția de castane românești
De ce 8 suporteri FCSB au fost arestați în Grecia
Secetă și inundații în România. Când vor ajunge debitele râurilor aproape de valori normale
Insula grecească pe care anticii o considerau cea mai sacră dintre toate se scufundă rapid
Cât ne costă vacanțele în străinătate. Destinațiile cu cea mai ieftină mâncare
Pericol de incendiu în Halkidiki. Focul din jurul Atenei a fost stins după trei zile. Dezastrul ar fi pornit de la un scurtcircuit
Seceta face prăpăd în mai multe zone din țară
Cel mai mare rezervor de apă de pe insula Naxos a secat, fiind acum util doar pentru țestoasele care se mulțumesc cu ape mâloase. În aval, apa de mare s-a infiltrat în puțurile de irigare goale, iar recolta de cartofi de pe insulă este afectată.
La sud, pe insula Karpathos, autoritățile au impus restricții privind schimbarea apei din piscine, în timp ce pe insula Thasos oficialii caută o unitate de desalinizare pentru a face apa de mare potabilă.
„A fost secetă mare în Marea Mediterană și, în special în Naxos, rezervoarele de apă de suprafață sunt goale”, a spus primarul insulei, Dimitris Lianos.
Milioane de turiști vizitează Grecia în fiecare an pentru a se bucura de plajă, apă și siturile antice. Dar efectele schimbărilor climatice, inclusiv temperaturile mai ridicate, precipitațiile în scădere și incendiile de vegetație, amenință viitorul celui mai mare motor economic al țării.
Anul acesta îngrijorările au crescut mult în ceea ce privește viitorul turismului. După cea mai caldă iarnă înregistrată până acum, incendiile au izbucnit foarte devreme, unele dintre ele în zone în care în mod normal ar fi fost zăpadă. Cel puțin șase turiști, inclusiv cunoscutul prezentator de televiziune britanic Michael Mosley, au murit luna trecută, în timpul primului val de căldură care a lovit țara.
Ce este mai rău abia de-acum urmează
Experții în climă se tem că ce este mai rău abia de-acum urmează. Andrea Toreti, coordonatorul Observatorului european și global pentru secetă din cadrul Serviciului de management al urgențelor Copernicus, a declarat că odată ce efectele secetei devin vizibile, este prea târziu pentru a fi luate măsuri.
„Trebuie să luăm măsuri de prevenire și pregătire, pentru că e prea târziu să facem ceva când situația s-a instalat”, a spus Toreti.
Lipsa de apă este acută în Naxos, o insulă muntoasă cu 20.000 de locuitori, situată într-una dintre cele mai populare, dar și mai uscate, părți ale Mării Egee. Zeci de mii de turiști vin aici zilnic în timpul verii.
Cele două rezervoare ale insulei au 220.000 de metri cubi de apă pentru utilități, adică o treime din ce era anul trecut și echivalentul a doar câteva zeci de piscine olimpice.
Autoritățile au asigurat trei unități portabile de desalinizare care vor trata apa de mare pentru a o face sigură de băut și despre care primarul Lianos a spus că ar trebui să acopere deficitul pentru case, hoteluri și piscine.
Dar fermierii nu vor primi nimic din apa tratată și trebuie să se bazeze pe puțurile care au fost contaminate cu apă de mare. Fermierii au spus că această contaminare are loc atunci când fântânile sunt suficient de goale pentru ca apa sărată să se infiltreze.
Stelios Vathrakokoilis cultivă faimoșii cartofi din Naxos, care sunt iubiți în Grecia pentru gustul lor de unt și sunt protejați de UE. Recoltele lui vor scădea anul acesta la jumătate și chiar mai mult din cauza apei sărate cu care a irigat. „Este o mare dezamăgire pentru că noi, oamenii, nu am reușit să anticipăm că schimbările climatice vor bate și la ușa noastră”, a spus Stelios Vathrakokoilis.
Țările din Marea Mediterană, inclusiv Spania și Italia, caută modalități prin care să-și mențină rezervele de apă, inclusiv prin desalinizare, dar furnizorii spun că există o criză de echipamente vara aceasta din cauza cererii mari.
Chiar și în Thasos, care este mult mai verde decât insula Naxos, oficialii au spus că doresc să cumpere o unitate pe care să o utilizeze în viitor.
Producătorul grec Sychem nu a putut satisface cererea clienților în această vară din cauza lipsei de componente, a declarat directorul executiv Alexandros Yfantis. Unități noi ar putea fi disponibile abia după septembrie.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News