Înfrângere pentru Trump în Congresul SUA: Senatul, dominat de republicani, a respins veto-ul preşedintelui pe bugetul apărării
Donald Trump a suferit o înfrângere importantă în Congesul SUA, după ce Senatul, unde republicanii deţin majoritatea, a adoptat, în ciuda opoziţiei lui Trump, bugetul de 740 de miliarde de dolari destinat apărării, informează Agerpres.
Astfel, Senatul, deşi cameră în care republicanii lui Trump sunt majoritari, a aprobat bugetul apărării cu peste două treimi din voturi - pragul necesar - şi fără să ţină cont de obiecţiile exprimate de preşedintele în exerciţiu.
La fel a procedat şi Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată.
Prin urmare, bugetul este definitiv adoptat, iar Donald Trump înregistrează o nouă înfrângere în ultimele zile ale mandatului său.
Trump refuzase să aprobe textul întrucât acesta nu include abolirea unei legi cunoscută sub numele de „articolul 230”, care protejează statutul juridic al reţelelor sociale, pe care le acuză că sunt părtinitoare împotriva sa.
De asemenea, Trump nu a fost de acord cu intenţia ca prin această lege de finanţare a Pentagonului să se redenumească bazele militare care îi onorează pe generalii forţelor confederate, care susţineau sclavia.
„Din păcate, acest text de lege nu include măsuri cruciale pentru securitatea naţională, contravine eforturilor guvernului meu de a pune America pe primul loc în ceea ce priveşte securitatea naţională şi politica externă şi include prevederi care nu îi respectă pe veteranii noştri şi istoria noastră militară”, a motivat preşedintele Trump în mesajul său oficial către Congres, în care a mai estimat că respectiva lege este un un „cadou pentru China şi Rusia”
Editor : M.L.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News