Live

Incident ciudat în Iran - sute de eleve au fost otrăvite cu gaz toxic în școli: „Mirosea a mandarine și pește stricat”

Data publicării:
Foto: Captură Twitter/@IranNW

În jur de 700 de eleve iraniene au fost otrăvite cu gaz toxic în școli, din luna noiembrie și până acum, în ceea ce mulți iranieni consideră că este o încercare intenționată de a forța închiderea școlilor, relatează BBC.

Niciuna dintre fete nu a murit până acum, însă mai multe zeci au ajuns la spital cu probleme respiratorii, greață, amețeli și oboseală profundă.

„A devenit evident că unii vor ca toate școlile, și în special cele de fete, să se închidă”, a spus adjunctul ministrului sănătății din Iran, duminică.

Totuși, mai târziu, el s-a corectat și a spus că afirmațiile sale au fost „prost înțelese”.

Procurorul general a anunțat, săptămâna trecută, că deschide o anchetă în acest caz. Pe de altă parte, el a precizat că informațiile disponibile doar sugerează „posibilitatea unor acțiuni premeditate sau infracționale”. Între timp, frustrarea oamenilor este în creștere.

Prima otrăvire a avut loc în data de 30 noiembrie, când 18 eleve de la Școala Tehnică Nour din orașul Qom, au fost duse la spital. De atunci, peste 10 alte școli de fete au fost ținta atacurilor cu gaz toxic.

Cel puțin 194 de fete au fost otrăvite în ultima săptămână la patru școli din orașul Borujerd, în provincia vestică Lorestan. Iar marți, alte 37 de eleve au fost otrăvite la Școala Khayyam din Pardis, aproape de capitala Teheran. Fetele otrăvite spun că au simțit miros de mandarine și de pește stricat înainte să se îmbolnăvească.

Proteste ale părinților

La începutul lunii, peste 100 de persoane au protestat în fața clădirii guvernatorului din Qom.

„Sunteți obligat să asigurați siguranța copiilor mei. Am două fete și singurul lucru pe care pot să-l fac este să nu le mai las la școală”, strigă un părinte din mulțime.

„Acesta este un război. Fac asta într-o școală de fete pentru a ne obliga să le ținem acasă. Vor ca fetele să rămână acasă”, mai spune o femeie.

Unii părinți au spus că fetele lor au fost bolnave mai multe săptămâni după otrăvire. Un clip video dintr-un spital arată o fată amețită întinsă pe un pat de spital, mama ei stând în dreptul patului.

„Dragi mame, sunt o mamă și copilul meu este în spital, iar membrele ei sunt paralizate. O ciupesc și nu simte nimic. Vă rog nu vă mai trimiteți copiii la școală”, spune mama fetei.

Mesaje contradictorii și înșelătoare ale autorităților

La conferința de presă de duminică, adjunctul ministrului sănătății, Younes Panahi, a declarat că fetele au fost otrăvite cu chimicale care nu sunt „de tip militar și sunt disponibile public”. „Elevele nu au nevoie de tratament invaziv și este necesar să ne păstrăm calmul”, a adăugat el.

Comentariul lui Panahi că este „evident că unii oameni vor ca toate școlile să se închidă” a părut că este o confirmare a faptului că guvernul crede că otrăvirile au fost premeditate. Negarea ulterioară a arătat că există neînțelegeri printre oficiali cu privire la felul în care trebuie gestionată furia publică în condițiile în care nu există suspecți.

Cazurile de otrăvire au fost cele mai multe în orașul Qom, un oraș din care provine conducerea religioasă a țării.

Din septembrie, conducerea clericală a Iranului s-a confruntat cu proteste masive care au erupt după uciderea Mahsei Amini, tânăra kurdă omorâtă în bătaie de așa-zisa „poliție a moralității”, aripa paramilitară a dictaturii iraniene care se ocupă de hărțuirea pe stradă a femeilor.

Unii iranieni au speculat că fetele au fost otrăvite ca răzbunare a regimului pentru rolul lor în proteste. Pe rețelele sociale au apărut nenumărate imagini și clipuri video care arată fete de școală care sfidează conducerea religioasă a Iranului.

Elevele din Iran au protestat în mod neașteptat față de regim, arătând degetul mijlociu spre portretul ayatollahilor. Foto: Captură Twitter/@monaeltahawy

Alții au speculat că otrăvirile sunt acțiunea unor extremiști care vor să-i „copieze” pe talibanii din Afganistan și grupul islamist Boko Haram din Nigeria, prin terorizarea părinților și oprirea lor din a-și mai trimite fetele la școală.

Remarcile unei fete, care spune că a fost otrăvită de două ori, subliniază cât de vagi, contradictorii și înșelătoare au fost afirmațiile publice ale autorităților în acest caz.

„Oficialii ne spun că totul este bine și că au încheiat investigația. Apoi, când tatăl meu a întrebat din nou la școală, i s-a spus că nu mai funcționează camerele de o săptămână și că nu se mai poate investiga.

Când am fost otrăvită a doua oară, duminică, directorul școlii a spus că am o problemă de sănătate la inimă, și că de aceea am ajuns la spital. Eu nu am nicio problemă de sănătate la inimă!”, a spus ea. De altfel, aceeași justificare falsă privind „afecțiuni cardiace” a fost folosită și în cazul Mahsei Amini, când autoritățile au spus că femeia a murit din cauza unor probleme cu inima și nu din cauza bătăii.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat a fost executat pentru agresarea a aproape 60 de femei în Teheran

Românii suspectaţi de înjunghierea unui jurnalist iranian la Londra au fost extrădaţi în Marea Britanie şi duși în arest

Iranul, tot mai aproape de a putea fabrica o bombă atomică. Stocul de uraniu îmbogățit a atins niveluri fără precedent

Președintele Iranului cere refacerea legii care obligă femeile la purtarea vălului islamic. Când ar fi trebuit promulgat actul normativ

Partenerii noștri