Live

Galerie Foto Incendiul monstru din Cuba a fost adus sub control. Imaginile dezolante lăsate în urmă de dezastru

Data actualizării: Data publicării:
Un pompier se plimbă prin zona afectată de incendiu, prin rămășițe de petrol dispersat. Foto: Profimedia Images

Pompierii din Cuba au reușit să aducă sub control incendiul masiv care a distrus 40% din depozitul principal de petrol al țării și care a produs pene masive de curent pe toată insula, după cinci zile de luptă cu focul, relatează CNN. Imaginile de după dezastru din zona afectată sunt dezolante.

Conform martorilor citați de Reuters, flăcările violente care au distrus o parte semnificativă a spațiului de stocare de petrol din Matanzas, au început să se calmeze și să dispară, miercuri, iar fumul gros rezultat din ardere a început să se subțieze și să-și schimbe culoarea spre gri.

Matanzas este cel mai mare port pentru stocare de petrol nerafinat și alte produse petroliere din Cuba. Combustibilii stocați acolo în zece rezervoare uriașe sunt folosiți pentru a genera electricitate pe insula care este dependentă pentru aproape orice de această sursă.

Vineri seară, unul dintre rezervoare a fost lovit de un fulger, iar incendiul izbucnit s-a răspândit și la al doilea rezervor până duminică. Luni, patru rezervoare erau cuprinse de flăcări, iar incendiul masiv se transformase într-un adevărat infern și pentru pompierii care încercau să-l oprească dar și pentru oamenii din zonă, obligați să fugă din claea flăcărilor.

„Astăzi, am reușit să aducem incendiul sub control”, a declarat Rolando Vecino, director pentru transporturi la Ministerul de Interne al Cubei.

Oficialii cubanezi nu au precizat cât combustibil au pierdut în acest dezastru, însă au spus că nu au fost scurgeri de petrol care să contamineze Golful Matanzas. Totuși, cubanezii, chiar și din zone îndepărtate precum Havana, sunt sfătuiți să poarte măști faciale și să se adăpostească de ploaia acidă care ar putea rezulta din norul gros de fum generat de incendiu.

Un pompier și alți 14 au dispărut după ce al doilea rezervor a explodat, sâmbătă, au anunțat autoritățile cubaneze, marți. Cinci oameni sunt în stare critică în urma dezastrului.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Explozie la un boiler într-o casă din judeţul Prahova: Două femei au murit, iar un bărbat are arsuri pe 50% din suprafaţa corpului

Incendiu la o hală din Slatina: flăcările au distrus acoperișul pe o arie de 100 de metri pătrați. Care este cauza probabilă

„Nu mă puteam ridica”. Actorul Dick Van Dyke, cunoscut din Mary Poppins, a dezvăluit cum a fost salvat din calea unui incendiu masiv

Camere cu termoviziune, instalate în Parcul Natural Văcărești. Tehnologia AI va detecta pericolul de incendiu

Partenerii noștri