Live

Incendiu uriaș la una dintre cele mai mari rafinării din sudul Rusiei, după ce ucrainenii au lovit-o cu drone (VIDEO)

Data actualizării: Data publicării:

Un incendiu uriaș a izbucnit la una dintre cele mai importante rafinării din sudul Rusiei după ce ucrainenii au atacat cu drone regiunea Rostov pe Don, nu departe de graniţă. Guvernatorul regiunii a declarat că rafinăria a fost închisă.

În urma unui atac cu dronă, un incendiu a izbucnit la rafinăria Novoşahtinsk. "Serviciile de urgenţă sunt la faţa locului" şi "activitatea a fost suspendată", a declarat Vasili Golubev, responsabilul, pe sistemul de mesagerie Telegram, precizând că incendiul a fost limitat la "100 m2".

Considerată una dintre cele mai importante instalaţii petroliere din sudul Rusiei, rafinăria Novoşahtinsk, situată la circa zece kilometri est de frontieră, este ţinta unor atacuri ucrainene în mod regulat.

În acelaşi timp, un alt atac cu dronă a distrus în cursul nopţii un rezervor de petrol într-un depozit din Stary Oskol, la nord de frontiera ucraineană, a declarat Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod. Incendiul a fost "stins rapid" şi nu s-au înregistrat "victime", a adăugat sursa citată.

Ucraina, care se confruntă de doi ani cu o ofensivă rusă, ripostează în mod regulat atacând regiunile ruseşti şi vizând în special situri energetice.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Partenerii noștri