„Încă nu am ieşit din impas”. Prințesa Kate anunță că va participa la Parada de Ziua Regelui, prima apariţie publică din acest an
Prinţesa de Wales va participa sâmbătă la parada Trooping the Colour, aceasta fiind prima ei apariţie publică din acest an după diagnosticul de cancer şi după operaţia abdominală suferită în ianuarie. Kate a declarat vineri că face "progrese bune" în lupta cu boala, însă tratamentul ei este în curs şi încă va continua câteva luni, relatează BBC.
„Încă nu am ieşit din impas”, spune Kate într-un mesaj pe reţelele sociale însoţit de de o nouă fotografie a prinţesei, realizată de fotograful Matt Porteous, care o arată în apropierea casei sale din Windsor.
Aceasta este cea mai importantă actualizare despre starea de sănătate a lui Catherine de când a dezvăluit, în martie, că are cancer, într-o declaraţie scrisă cu propriile cuvinte.
Însă nou mesaj, deşi pozitiv, este însoţit de o notă de prudenţă.
"Aşa cum ştie oricine trece prin chimioterapie, există zile bune şi zile rele", spune prinţesa de Wales. "În acele zile proaste te simţi slab, obosit şi trebuie să cedezi în faţa corpului tău care se odihneşte. Dar în zilele bune, când te simţi mai puternic, vrei să profiţi la maximum de faptul că te simţi bine", mărturiseşte prinţesa, citată de News.ro.
"Învăţ cum să am răbdare, mai ales cu incertitudinea. Luând fiecare zi aşa cum vine, ascultându-mi corpul şi permiţându-mi să îmi dau acest timp atât de necesar pentru a mă vindeca", adaugă ea.
Sâmbătă, pentru evenimentul Trooping the Colour, care îl celebrează pe rege, prinţesa Kate se va afla în parada trăsurilor împreună cu copiii ei şi va face parte din grupul de familie care va saluta mulţimea de la balconul Palatului Buckingham. Acest eveniment este o paradă aniversară pentru monarh, iar un purtător de cuvânt al palatului a declarat că Regele Charles al III-lea este "încântat că prinţesa poate participa la evenimentele de mâine".
De asemenea, prinţesa a mulţumit pentru mesajele de susţinere primite din partea publicului în timpul bolii sale, spunând că a fost "copleşită" de încurajări. "A făcut cu adevărat o diferenţă enormă pentru William şi pentru mine şi ne-a ajutat pe amândoi să trecem peste unele dintre momentele mai grele", spune prinţesa în mesajul ei.
Kate a început să lucreze de acasă şi se aşteaptă să participe la unele evenimente în timpul verii, dar Palatul Kensington a subliniat că nu este vorba de o revenire completă şi că planurile ar putea fi schimbate din scurt.
I have been blown away by all the kind messages of support and encouragement over the last couple of months. It really has made the world of difference to William and me and has helped us both through some of the harder times.
— The Prince and Princess of Wales (@KensingtonRoyal) June 14, 2024
I am making good progress, but as anyone going… pic.twitter.com/J1jTlgwRU8
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News