Live

În Ucraina, unde tot mai multe femei sunt violate de soldații ruși, contracepția de urgență a devenit o... urgență

Data publicării:
Femeie din Ucraina salvată de trupe de intervenție FOTO: Profimedia Images

Se fac eforturi mari pentru a se introduce cât mai repede contracepția de urgență în spitalele din Ucraina, din cauza numărului mare de violuri raportate pe fondul invaziei ruse.

Aproximativ 2.880 de pachete de medicamente, cunoscute și sub denumirea de „pilula de a doua zi”, au fost trimise de Federația Internațională de Planificare Familială (IPPF) în Ucraina, în timp ce o rețea de voluntari din întreaga Europă a colectat donații de medicamente și le-a trimis către spitale din Ucraina.

„Perioada de timp pentru acordarea de asistență victimelor violenței sexuale este cu adevărat esențială”, a declarat pentru The Guardian Julie Taft, de la IPPF. „Dacă o femeie este consultată în termen de cinci zile după incident, acel medicament ar trebui să i se administreze automat.”

Taft a spus că IPPF trimite, de asemenea, pastile medicale pentru avort, care pot fi folosite până în a 24 săptămână de sarcină.

În timp ce contracepția de urgență a fost disponibilă la scară largă în Ucraina, războiul a distrus lanțurile locale de aprovizionare.

„Există o cerere de contracepție de urgență, dar foarte rar din partea spitalelor din vestul țării. Este vorba în principal de spitale din est, din Harkov, Mariupol și regiunile respective”, a spus Joel Mitchell de la Paracrew, o organizație de ajutor umanitar care livrează alimente și echipamente medicale în Ucraina. „Imediat ce am intrat în contact cu spitalele din acele regiuni, am primit solicitări pentru aceste medicamente.”

Nu se știe foarte clar câte din beneficiarele medicamentelor sunt victime ale violurilor, dar un voluntar de la Paracrew a declarat pentru The Guardian că a livrat pastile contraceptive de urgență direct la un spital de lângă Kiev, unde medicii i-au spus că tratau mai multe femei agresate sexual.

Comisarul ucrainean pentru drepturile omului, Liudmila Denisova, a declarat la începutul lunii aprilie că au fost înregistrate oficial nouă cazuri de femei însărcinate după ce au fost violate de soldații ruși. Însă zilnic apar informații tot mai îngrijorătoare despre un val al agresiunilor sexuale asupra femeilor ucrainene din estul țării, care continuă să fie sub ocupație rusă.

Jamie Nadal de la United Nations Population Fund (UNFPA) a spus că, într-o situație de criză, cazurile de viol sunt specifice.

ONU a inclus în trecut contracepția de urgență în „kituri post-viol” pentru sute de femei și fete aflate în zone cu conflicte armate din întreaga lume, inclusiv în timpul războiului din Bosnia. Pe lângă contracepția de urgență, femeilor li s-au administrat și medicamente pentru prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, cum ar fi hepatita B și HIV. Distribuirea medicamentelor victimelor violului în zonele post-conflict rămâne o politică a ONU. Până acum, ONU a trimis în Ucraina 40.000 de kilograme de consumabile pentru sănătatea reproducerii și 33 de truse de management clinic al violului la 19 spitale din 10 regiuni din Ucraina.

Denisova a spus că biroul ei a documentat oficial cazurile a 25 de femei care au fost ținute într-un subsol din Bucha, unde au fost violate sistemati, însă numărul real al victimelor ar putea fi mult mai mare.

Un voluntar care a evacuat rezidenți din orașe aflate la nord de Kiev, la începutul lunii aprilie, a spus pentru The Guardian că a întâlnit trei femei din regiune care au ieșit goale din case și subsoluri. Una, luată imediat cu ambulanța, fusese bătută cu sălbăticie și avea oase rupte.

The Guardian a scris săptămâna aceasta că examinările post-mortem ale cadavrelor din gropile comune de la nord de Kiev au scos la iveală dovezi că unele femei au fost violate înainte de a fi ucise de forțele ruse.

„Există multiple probleme de sănătate psihologică, emoțională și fizică cu care victimele violului se confruntă, iar anxietatea din cauza unei posibile sarcini este cu adevărat enormă pentru acestea”, a spus Taft. „Poate duce la stres și șocuri, așa că este esențială prevenția lor.”

Aprovizionarea cu pastile în Ucraina a fost grav afectată de război, iar voluntarii spun că există multiple probleme logistice care au întârziat încercările de a introduce medicamentele atât de necesare în țară.

 

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Zelenski vrea „propuneri” de la Trump pentru încheierea războiului cu Rusia: „Avem toate şansele să reuşim anul viitor”

Zelenski spune că peste 300 de infrastructuri portuare ucrainene au fost avariate de atacurile ruseşti

Cum vrea Putin să atragă noi recruți care să lupte pe frontul din Ucraina. Dictatorul rus a promulgat legea

Partenerii noștri