Live

Importurile de petrol rusesc în India au atins un nivel record

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Livrările de petrol rusesc în India au atins nivelul record de aproximativ 1,95 milioane de barili pe zi (bpd) în luna mai, în timp ce importurile din Irak şi Arabia Saudită au scăzut, arată datele publicate de surse din industrie, analizate de Reuters.

India, al treilea mare consumator şi importator de petrol din lume, cumpără peste 80% din petrol de pe pieţele externe. După ce Occidentul a impus sancţiuni Rusiei în urma invadării Ucrainei, rafinăriile din India s-au axat pe procesarea ţiţeiului rusesc, conform Agerpres. 

În mai, aproximativ 40% din ţiţeiul importat de India a provenit din Rusia, în timp ce importurile din Irak s-au situat la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, iar cele din Arabia Saudită la cel mai redus nivel din septembrie 2021, conform analizei Reuters. 

India a importat luna trecută 801.400 bpd de ţiţei irakian, în scădere cu 13,7% faţă de aprilie, în timp ce livrările din Arabia Saudită au scăzut cu 15%, la 616.100 bpd. Per ansamblu, importurile Indiei de petrol au crescut uşor în mai, la 4,8 milioane de barili pe zi. 

Analiştii se aşteaptă ca importurile Indiei de ţiţei rusesc să rămână ridicate, preţul fiind mult mai scăzut decât pentru ţiţeiul din Orientul Mijlociu. 

În aprilie, preţul final la cumpărător pentru o tonă de petrol rusesc a fost de aproximativ 500 de dolari, cel din Irak a costat 570 de dolari, iar cel din Arabia Saudită - 637,40 dolari. 

În urma majorării achiziţiilor de petrol ieftin rusesc, ponderea importurilor din Orientul Mijlociu - tradiţional principala sursă a Indiei - a ajuns la nivelul scăzut record de 39% în mai, de la 44% în aprilie.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

India anunță șapte zile de doliu național și funeralii de stat. Pe cine omagiază guvernul de la New Delhi

A murit „Mr. Clean”, premierul care a făcut din India o putere mondială. Manmohan Singh avea 92 de ani

Rusia a produs doar 7 avioane de pasageri de la începutul războiului în Ucraina. Planul era să construiască 108 (presă)

SUA deblochează pentru Ucraina 20 de miliarde de dolari din activele rusești înghețate

Partenerii noștri