Live

Hvaldimir, presupusa belugă-spion a Rusiei, a fost găsită moartă în Norvegia

Data actualizării: Data publicării:
Hvaldimir. Foto: Profimedia Images

Beluga Hvaldimir, descoperită în urmă cu cinci ani purtând un ham ciudat, din cauza căruia a fost suspectată că este folosită de către Marina rusă, a fost găsită moartă în weekend în sud-vestul Norvegiei, anunţă un ONG care îi urmăreşte deplasările, transmite News.ro.

Cadavrul lui Hvaldimir a fost dus în port pentru expertiză după ce a fost descoperit în Golful Risavika. Informația morții cetaceului a fost confirmată apoi de către Fredrik Skarbøvik, coordonatorul maritim al portului Stavanger, într-un interviu acordat cotidianului VG.

”Eu l-am găsit pe Hvaldi mort ieri (sâmbătă), în timp ce-l căutam, ca de obicei”, a declarat Sebastian Strand, fondatorul ONG-ului Marine Mind, într-un mesaj transmis AFP.

”Am primit confirmarea că era în viaţă cu un pic peste 24 de ore înainte de a pluti fără să mişte” în largul coastei de sud-vest, la Risavika, a adăugat el.

Cauzele morţii sunt necunoscute, iar nicio rană vizibilă nu a fost reperată la o primă inspecţie a corpului cetaceului, a precizat Sebastian Strand.

”Am reuşit să-i recuperăm rămăşiţele şi să le punem într-un loc răcit, în vederea unei necropsieri de către institutul veterinar, care va putea ajuta la stabilirea a ceea ce i s-a întâmplat cu adevărat”, a adăugat specialistul.

În vârstă de 14-15 ani, potrivit unor estimări, animalul a fost reperat în aprilie 2019 în largul regiunii arctice Finnmark, în Marele Nord norvegian.

Un ham inscripționat „St. Petersburg” pe capul balenei

Din cauza unui ham ciudat, beluga albă lungă de câţiva metri a fost supranumită ”Hvaldimir ”, un joc de cuvine prin asocierea între cuvântul ”balenă” (”hval” în norvegiană) şi emblematicul prenume rus ”Vladimir”.

Atunci când a fost descoprit animalul în 2009, biologii au reuşit să-i scoată hamul fixat în jurul capului.

Acest harnaşament era echipat cu un soclu pentru o cameră mică, iar pe curelele din plastic scria ”Equipment St.Peterburg” în engleză.

Direcţia norvegiană de Pescuit a emis la acea vreme ipoteza că Hvaldimir a scăpat dintr-un ţarc şi că a fost antrenat de marina rusă, având în vedere că părea obişnuit cu compania oamenilor şi avea tendinţa de a se apropia de nave.

Moscova nu a comentat niciodată aceste speculaţii.

Animalul a fost văzut, în urmă cu un an, în zona coastei de vest a Suediei, iar ONG-ul şi-a exprimat îngrijorarea că nu avea ce să mănânce în zona respectivă şi a identificat semne ale unei pierderi în greutate.

Beluga trăiesc în principal în apele arctice, în jurul Groenlandei, şi în Arctica rusă şi norvegiană.

Marea Batents şi Atlanticul de Nord sunt zone strategice ale Marinelor occidentale şi rusă, în care operează frecvent submarine.

 

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prima ţară care are mai multe maşini electrice decât pe benzină

Niveluri ridicate de cesiu radioactiv detectate de Norvegia lângă frontiera cu Rusia, din zona arctică. Care poate fi sursa

Un bărbat a fost dat dispărut de familie, după zece ani de când a anunțat că pleacă în Norvegia

Țara în care reclamele la alimente nesănătoase adresate adolescenților ar putea fi interzise

Partenerii noștri