Hohote de râs la Davos, după o glumă a ministrului polonez de Externe despre Rusia
Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, a declarat, în cadrul panelului „Russia: What Next?”, la Forumul Economic Mondial de la Davos, că dacă Rusia ar fi fost o țară democratică ar fi avut jumătate din economia SUA până în prezent. De asemenea, ministrul a explicat că e tragic că cea mai mare țară din lume tot vrea să cucerească teritorii.
„Am făcut un calcul. Dacă Rusia era o țară democratică ar fi avut jumătate din economia SUA deja”, a explicat ministrul polonez de Externe, în cadrul panelului „Russia: What Next?”, la Davos.
El a mai adăugat că nu poate să înțeleagă cum cea mai mare țară din lume tot vrea să cucerească și alte teritorii.
„E tragic că cea mai mare țară din lume vrea alte teritorii. Nu au destul pământ?”, a spus el, stârnind hohote de râs.
„Reconstruirea încrederii” este tema ediției din acest an a Forumului Economic Mondial (WEF), care a avut loc la Davos, Elveția, pentru a 54-a oară. În cadrul Forumului, dezbaterile s-au axat pe securitatea și cooperarea într-o lume divizată, precum și pe conducerea efectivă și implementarea eficientă a noilor tehnologii.
Dezbaterile la care a participat ministrul Sikorski au abordat în principal politica de securitate, conflictele în curs (agresiunea armată a Rusiei împotriva Ucrainei, războiul din Fâșia Gaza) și alte provocări, cum ar fi schimbările climatice și criza energetică și a migrației, potrivit gov.pl.
În cadrul dezbaterilor „Stand with Ukraine” și „Russia: What next?”, ministrul Sikorski a subliniat că înfrângerea Ucrainei și victoria Rusiei vor avea un impact global. El a adăugat că acest lucru ar duce la prăbușirea completă a arhitecturii de securitate și la perspectivele unor noi conflicte militare la scară mai largă, la nivel mondial, și că costurile lor vor fi mult mai mari decât cheltuielile actuale pentru sprijinirea Ucrainei.
Ministrul spune că Rusia este cea mai gravă amenințare la adresa securității europene și poloneze
Șeful diplomației poloneze a constatat, de asemenea, că agresiunea Rusiei este cea mai gravă amenințare la adresa securității europene și poloneze.
„Rezultatul acestui război este crucial pentru viitorul Poloniei, al Uniunii Europene și al tuturor țărilor din zona euro-atlantică. Ar trebui să fim pregătiți să răspundem în mod adecvat la această amenințare”, a declarat ministrul Sikorski.
Nu este singurul oficial care avertizează cu privire la aceste riscuri.
„Dacă Ucraina nu înfrânge Rusia, se va termina rău pentru Europa”, a declarat ministrul de Externe lituanian, Gabrielius Landsbergis, avertizând că armata rusă ar putea încerca apoi să avanseze mai departe pe continentul european.
Gabrielius Landsbergis a spus că Europa „nu a reuşit să se trezească la realitate”, şi anume că ceea ce se întâmplă în Ucraina este „războiul Europei”, şi a îndemnat continentul să facă mai mult pentru a se pregăti în faţa unei posibile agresiuni a altor ţări europene de către Rusia.
„Nu există niciun scenariu în care, dacă Ucraina nu câştigă, s-ar putea termina cu bine pentru Europa”, a avertizat ministrul lituanian, subliniind că „este posibil ca Rusia să nu se limiteze doar la Ucraina”.
Editor : B.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News