Live

Harta mondială a celor mai buni vorbitori de limba engleză. Locul surprinzător ocupat de România

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Shutterstock

România se numără printre primele țări din lume vorbitoare de limba engleză. O arată o hartă care evaluează cât de bine înțeleg și se exprimă în engleză locuitorii din țarile lumii.

Prima în top este Olanda, care a urcat de pe al doilea loc, în 2014, pe primul, în 2015. Al doilea loc este ocupat de Danemarca, urmată de Suedia (care ocupa primul loc anul trecut), Norvegia, Finlanda, Singapore și Luxemburg.

O surpriză o reprezintă România, care ocupă locul 16 în Europa, peste state precum Franța, Spania, Italia sau Grecia, și locul 20 în lume.

Țările care au obținut cel mai mic punctaj sunt El Salvador, Oman, Kuweit, Mongolia, Algeria, Arabia Saudită, Cambodgia, Laos, Libia și Irak.

Topul realizat de Education First arată că engleza este vorbită cel mai bine de tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, iar femeile vorbesc mai bine engleza decât bărbații, în aproape toate țările, dar și în raport cu grupa de vârstă din care fac parte.

Iată cum arată top 20 al țărilor care vorbesc cel mai bine engleza, la nivel mondial:

  • Olanda
  • Danemarca
  • Suedia
  • Norvegia
  • Finlanda
  • Singapore
  • Luxemburg
  • Austria
  • Germania
  • Polonia
  • Belgia
  • Malaezia
  • Filipine
  • Elveția
  • Portugalia
  • Cehia
  • Serbia
  • Ungaria
  • Argentina
  • România

Europa

Asia

Nordul Africii și Orientul Mijlociu

 

America Latină

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Clasamentul FIFA la sfârșitul lui 2024. Pe ce loc se află România după parcursul din ultimele luni

„De la vaccin la voturi”. Companie rusă, implicată în alegerile din România – investigație Financial Times

Politico: Cum a câştigat Putin alegerile din România

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Partenerii noștri