Live

Galerie Foto Haos și lupte de stradă în Polonia. 36 de persoane au fost arestate

Data actualizării: Data publicării:

Poliţia poloneză a arestat 36 de persoane în urma ciocnirilor cu susţinători ai extremei drepte care au manifestat miercuri la Varşovia, sfidând restricţiile impuse pentru a limita propagarea coronavirusului, au anunţat joi autorităţile, transmit dpa şi Reuters.

Galerie FOTO: Proteste violente în Capitala Poloniei - Sursa: Getty Images

Forţele de ordine au recurs la gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţii ieşiţi în stradă de Ziua independenţei, care dă naștere de obicei la fricţiuni între grupuri de extremă dreapta şi susţinători ai guvernului naţionalist, pe de o parte, şi oponenţii lor liberali, pe de altă parte.

Oamenii au ignorat apelurile repetate ale forțelor de ordine și au înaintat către centrul orașului, iar atunci când poliția a încercat să-i oprească, au început violențele. Extremiștii au aruncat cu pietre și cocktailuri Molotov, în timp ce agenții au răspuns cu gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc.

"Au fost aruncate o serie de rachete de semnalizare, obiecte periculoase înspre poliţişti, punându-i în pericol. Treizeci şi cinci de poliţişti au fost răniţi", a precizat Marczak, scie Agerpres.

Peste 300 de persoane au fost reţinute iniţial în urma violenţelor, dar majoritatea au fost eliberate, a menţionat acesta. Poliţia a confiscat de asemenea o armă de foc şi materiale pirotehnice.

Protestatarii violenţi ar fi fost în cea mai mare parte suporteri de fotbal de extremă dreapta.

S-au produs violenţe în centrul capitalei poloneze şi, către finalul marşului, în apropierea Stadionului naţional, convertit recent în spital de campanie pentru COVID-19.

Potrivit pompierilor, un apartament situat pe ruta manifestanţilor a luat foc.

Organizatorii manifestaţiei au afirmat că anul acesta participanţii vor veni cu maşinile, pentru a eluda restricţiile de adunare impuse de municipalitate în efortul de a controla pandemia, dar mii de oameni au mărşăluit pe jos prin centrul Varşoviei, pe lângă cei veniţi cu autoturismele.

În prezent, adunările cu peste cinci persoane sunt interzise în Polonia.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Polonia interzice „preluările ostile” ale companiilor media cheie de către aliații lui Viktor Orban

Ungaria se află pe o cale fără întoarcere sub Viktor Orban, avertizează un ministru polonez. Cum este văzută Budapesta la Bruxelles

Polonia vinde unt din rezerva statului, pentru a stabiliza prețurile înainte de sărbătorile de iarnă

Partenerii noștri