Video Haos pe o autostradă din Japonia, după un accident în care au fost implicate peste 130 de mașini
Peste 130 de mașini au fost implicate într-un accident în lanţ produs pe o autostradă din Japonia din cauza unei furtuni de zăpadă. În urma impactului, o persoană a murit, iar 12 au fost rănite, informează Reuters.
Accidentele s-au produs pe Autostrada Tohoku din prefectura nordică Miyagi, în jurul prânzului, pe o porţiune de aproximativ un kilometru lungime.
Pe porțiunea respectivă fusese impusă o limită de viteză de 50 km/oră, după ce ninsoarea abundentă a redus vizibilitatea, însă măsura nu a fost suficientă pentru prevenirea dezastrului.
Aproximativ 200 de persoane au fost prinse în carambol, 12 dintre acestea fiind transportate la spital, a precizat Agenţia pentru situaţii de urgenţă.
Katsunobu Kato, secretar-şef al cabinetului nipon, a declarat presei că operaţiunile de salvare sunt în curs de desfăşurare.
Ninsorile istorice au afectat în ultimele săptămâni mai multe regiuni din Japonia s-au confruntat în ultimele săptămâni cu ninsori neobişnuit de abundente.
Editor : Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News