Live

Guvernul turc l-a convocat pe ambasadorul Suediei, după ce un grup de kurzi a postat un videoclip cu Erdogan spânzurat

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Turciei, Recep Erdogan. Foto: Profimedia

Turcia a denunţat joi un montaj video realizat de un grup apropiat de Partidul Muncitorilor din Kurdistan în Suedia, în care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan apare spânzurat şi este numit „dictator”, relatează AFP.

Ambasadorul suedez la Ankara a fost convocat la MAE turc, a indicat joi seara o sursă diplomatică, conform Agerpres.

Clipul postat pe Twitter de Comitetul Rojava (numele teritoriilor kurde din nordul Siriei) arată executarea dictatorului italian Benito Mussolini în 1945, apoi un manechin care ar putea, vag, să-l reprezinte pe Erdogan, atârnat la capătul unei sfori.

Montajul este însoţit de mesajul: „Istoria a arătat că aşa sfârşesc dictatorii. E timpul ca Erdogan să demisioneze înainte să sfârşească prin a fi spânzurat în (piaţa) Taksim” din Istanbul.

În acelaşi timp, potrivit Reuters, o filmare distribuită de media proguvernamentale turce a arătat ceea ce ar fi un protest al unor membri PKK în care un manechin reprezentându-l pe Erdogan este atârnat de picioare în faţa primăriei din Stockholm. În video apar foarte puţine persoane, menţionează Reuters.

MAE turc a denunţat „o violare clară a promisiunilor Suediei din cadrul protocolului de acord (semnat în iunie la Madrid)”, cerând ca „astfel de acţiuni teroriste să nu mai fie autorizate” şi insistând ca autorii montajului „să fie identificaţi şi găsiţi şi să fie luate măsurile necesare”.

Potrivit unui purtător de cuvânt al preşedinţiei turce, Fahrettin Altun, faptul că „PKK sfidează autorităţile suedeze în centrul Stockholmului demonstrează că acestea nu au luat măsurile necesare împotriva terorismului, contrar a ceea ce au promis”.

Oficialul turc a adăugat că, în aceste condiţii, „ar fi inutil să se aştepte din partea Turciei să facă concesii”, amintind că ţara sa este „membră a NATO de 70 de ani”.

Suedia a solicitat în mai aderarea la NATO, împreună cu Finlanda, drept răspuns la invazia Rusiei din Ucraina, dar solicitarea nu a fost încă aprobată de Ungaria şi Turcia. Turcia acuză cele două ţări nordice că sunt un refugiu pentru grupări pe care Ankara le consideră teroriste - PKK, miliţiile kurde din Siria sau secta islamistă Gulen, pe care o acuză de lovitura de stat eşuată din 2016. În decembrie, Suedia a expulzat un membru al PKK către Turcia, care cere şi alte expulzări.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Rusia susține că NATO vrea să transforme Moldova într-o bază logistică pentru aprovizionarea armatei ucrainene

Angela Merkel dezvăluie, în cartea sa de memorii, că a încercat să încetinească eforturile Ucrainei de a adera rapid la NATO

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Partenerii noștri