Live

Guvernul britanic interzice discuțiile despre Andrew Tate în școli. Tot mai mulți copii, de numai 9-10 ani, iau exemplul influencerului

Data publicării:
Andrew Tate. Foto: Profimedia Images

Guvernul britanic le cere profesorilor să nu discute cu elevii despre Andrew Tate, "regele masculinităţii toxice", influencerul din social media, în ciuda faptului că şcolile raportează un număr tot mai mare de cazuri misoginism şi hărţuire sexuală din partea unor băieţi de numai nouă ani, relatează The Guardian, potrivit News.ro.

Organizaţia caritabilă, Diversify, cu sediul în Rotherham, care organizează ateliere şcolare despre incluziune, primeşte aproximativ 25 de apeluri pe săptămână de la şcoli primare şi secundare din Anglia care doresc ajutor pentru a face faţă hărţuirii sexuale şi "incidente misogine şocante". Mulţi citează influenţa lui Tate, care se află în arest la domiciliu în România pentru suspiciune de trafic de persoane şi crimă organizată. Videoclipurile TikTok ale lui Tate le spun băieţilor că o femeie aparţine iubitului ei; că fetele care nu stau acasă sunt "târfe"; şi că victimele violurilor trebuie să "poarte responsabilitatea" pentru atacurile asupra lor.

Sara Cunningham, co-fondatoarea organizaţiei caritabile, estimează că într-o clasă medie de 30 de copii, opt băieţi îl admiră pe Tate.

Ea este frustrată de faptul că oficialii de la Departamentul pentru Educaţie (DfE) i-au sfătuit pe directorii de şcoli care au cerut ajutor să nu încurajeze discuţiile despre opiniile lui Tate în cadrul lecţiilor de educaţie personală, socială şi de sănătate (PSHE) şi refuză să ofere orice fel de formare sau resurse.

"Am fost recent într-o şcoală primară din sudul Londrei, iar elevii cu vârsta de doar 10 ani ştiau multe despre arestarea lui Tate şi [acuzaţiile de] viol. Un băiat de 10 ani a spus că aceste femei au consimţit la sex pentru că s-au întors la casa lui Tate", a spus ea.

Cazuri șocante de hărțuire sexuală în școli

O mică şcoală primară a chemat recent organizaţia caritabilă pentru a vorbi cu elevii după ce patru băieţi de nouă ani au închis o fată într-un dulap, au ameninţat-o cu violul şi apoi au obligat-o să se uite la filmuleţe porno.

Şcoala a însărcinat Diversify să organizeze trei ateliere de lucru cu elevii pe tema misoginiei şi a consimţământului, în timpul cărora mai mulţi băieţi l-au menţionat pe Tate şi au spus că nu văd nicio problemă cu opiniile sale. La sfatul lui Cunningham, şcoala a raportat abuzul sexual la echipa de protecţie a copilului a autorităţii locale, dar nu a primit niciun răspuns.

Directorul adjunct al unei şcoli secundare din sud-estul Angliei a cerut organizaţiei caritabile să vorbească cu elevii ei după ce a luat măsuri împotriva unui elev pentru că a hărţuit o fată, trimiţându-i o avalanşă de mesaje ameninţătoare şi sexuale explicite, în timp ce se afla în faţa casei ei.

„Nu ar trebui să accepţi un refuz de la o fată, arată slăbiciune”

Profesoara a spus că, în timpul atelierului de hărţuire, acest elev a făcut frecvent referire la Tate, spunând: "Nu ar trebui să accepţi un refuz [din partea unei fete], deoarece asta arată slăbiciune".

"Am fost şocată de numărul mare de băieţi tineri, aparent drăguţi, care arătau acelaşi punct de vedere", a adăugat ea.

Profesoara a sunat la linia de asistenţă telefonică a DfE în martie, solicitând resurse şi sprijin pentru formarea personalului în ceea ce priveşte abordarea lui Tate şi a misoginiei online. I s-a spus că nu există în prezent nicio resursă sau formare disponibilă şi că "acesta este doar un alt exemplu de tendinţă din social media, care va dispărea aşa cum au dispărut şi altele".

Ea a fost consternată de această reacţie. "Sunt îngrijorată de numărul de copii din şcoala mea care cred în acest nebun", a spus ea. "Nu este vorba doar de clickbait. Este modelarea modului în care copiii noştri văd lumea".

Cunningham a spus: "Câţiva directori de şcoli cu care am lucrat au spus că echipa PSHE a DfE i-a sfătuit să nu discute despre Andrew Tate în şcoală. Şefilor li s-a spus că a vorbi despre el îl promovează".

Dar, a insistat ea, "credem cu tărie că numai prin comunicare putem învinge acest lucru".

Ea a spus că o complexitate suplimentară pentru şcolile care încearcă să elimine misoginismul este faptul că mulţi băieţi spun că taţii lor cred că Tate este grozav.

Şcolile raportează un număr tot mai mare de cazuri de misoginism

Un profesor de la o mică şcoală secundară rurală a declarat pentru Observer că, după ce a certat un elev pentru că a folosit un limbaj explicit misogin la adresa colegelor sale şi i-a explicat că şcoala are toleranţă zero pentru acest tip de comportament, tatăl băiatului a venit să se plângă.

"Tatăl a spus: "Ei bine, este doar o glumă. Şi fetelor le place'".

Profesoara de gimnaziu Heather Mary James a primit mai mult de o mie de răspunsuri de la profesori pe Twitter când s-a oferit să împărtăşească resursele sale de predare PSHE despre Tate.

"Prin faptul că nu discutăm despre acest lucru, îi lăsăm pe tineri vulnerabili la aceste idei josnice şi insidioase, incapabili să le recunoască ca fiind extreme şi să le împărtăşească mai departe", a spus ea.

Deşi arestarea lui Tate în România, în decembrie, l-a adus în lumina reflectoarelor media, James a spus că băieţii din şcoli, inclusiv din a ei, îl urmăreau de cel puţin un an.

Ea a descris capacitatea lui Tate de a "ademeni" băieţii tineri pentru a-l apăra şi a-l susţine pe reţelele de socializare ca fiind "fără precedent".

Purtătorul de cuvânt al DfE a declarat: "Toţi copiii merită să crească într-un mediu sigur şi ne aşteptăm ca şcolile să ia măsuri imediate împotriva comportamentului sexual inadecvat sau a hărţuirii".

El a adăugat că guvernul va oferi "îndrumări suplimentare privind modul în care şcolile pot crea o cultură a relaţiilor respectuoase şi pot preda în mod eficient despre hărţuirea sexuală, violenţa sexuală şi eradicarea violenţei împotriva femeilor şi fetelor".

Keir Starmer a declarat săptămâna trecută că Partidul Laburist va introduce în programa şcolară lecţii despre tratarea cu respect a femeilor şi fetelor, ca parte a angajamentului de a reduce la jumătate violenţa împotriva femeilor.

Editor : Ioana Coman

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Țiriac a plătit 7.500.000 € și vrea să fugă de tot într-o destinație total surprinzătoare, după ce și-a donat toată averea

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Controversa urșilor polari din Marea Britanie: vedete ale grădinilor zoologice sau victime ale schimbărilor climatice

Cum au descoperit două femei din Marea Britanie ca au fost schimbate la naștere

Bărbat arestat în Marea Britanie, în legătură cu furtul a 22 de tone de cheddar. Jamie Oliver s-a implicat în găsirea lui

Familia unui copil care a murit în 2013 din cauza unei boli asociate cu poluarea va primi despăgubiri de la Guvernul britanic

Partenerii noștri