Live

Grecia a ieșit de sub supravegherea economică extinsă a Comisiei Europene după 12 ani: „Grecia de azi e diferită”

Data publicării:
Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei. Foto: Profimedia Images

Grecia a ieșit din procedura de supraveghere extinsă impusă de Comisia Europeană după 12 ani, a anunțat, sâmbătă, prim-ministrulKyriakos Mitsotakis, declarând „o zi istorică pentru Grecia și pentru greci”.

„Un ciclu de 12 ani care a provocat durere cetăţenilor, a făcut economia să stagneze şi a divizat societatea se încheie. Un nou orizont clar de creştere, unitate şi prosperitate se deschide pentru toţi”, a spus șeful guvernului elen, conform AFP, citat de Agerpres.

Începând din anul 2018, evoluţiile şi politicile economice ale Greciei au fost monitorizate de Comisia Europeană, în regim de supraveghere extinsă, după ce, începând din 2010 şi până în 2015, Atena a avut nevoie de trei pachete internaţionale de asistenţă de la Uniunea Europeană şi FMI, cu o valoare totală de aproape 290 de miliarde de euro.

Pensiile şi salariile au fost tăiate, impozitele au crescut, angajările în sectorul public au fost îngheţate, bugetele administraţiilor, spitalelor şi a tuturor instituţiilor publice au fost amputate, aminteşte AFP.

„Grecia de astăzi este o Grecie diferită. Avem o creştere economică puternică şi o scădere a şomajului de 3% de anul trecut şi de 5% din 2019”, a susţinut premierul elen.

Comisia Europeană se aşteaptă la o creştere economică de 4% în acest an, în condiţiile în care, în medie, în zona euro creşterea va fi de 2,6%.

Însă şomajul continuă să fie unul dintre cele mai ridicate din zona euro, salariul minim este unul dintre cele mai scăzute, iar datoria de 180% din PIB rămâne o corvoadă pentru economia ţării.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria se anunță pregătită să renunțe la petrolul rusesc. Care e însă prețul pe care UE ar trebui să-l plătească

Grevă generală și proteste în Grecia. „Când vin facturile de electricitate avem atacuri de cord”

Fostul premier grec Antonis Samaras, exclus din partidul conservator aflat la putere. Care sunt motivele

Acord între instituțiile europene pe bugetul UE pentru 2025: sunt alocate cu 10,5 miliarde de euro mai multe fonduri față de 2023

Partenerii noștri