Live

Glumele de 1 aprilie care vor fi pedepsite cu până la cinci ani de închisoare. Măsură fără precedent în Thailanda

Data publicării:

Guvernul Thailandei a emis un avertisment oficial conform căruia glumele de 1 aprilie ce vizează noul coronavirus sunt pedepsite prin lege şi atrag după sine o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare, informează DPA, citată de Agerpres.

Departamentul de Relaţii Publice al Guvernului de la Bangkok a publicat marţi pe contul său de Twitter un infografic în care se afirmă că "este împotriva legii ca oamenii să pretindă în mod fals că au COVID-19 cu ocazia Zilei Păcălelilor, sărbătorită pe 1 aprilie".

"Persoane din lumea întreagă suferă din cauza pandemiei de COVID-19 şi acesta este un motiv suficient de puternic pentru ca oamenii să fie mai prudenţi şi să nu se folosească de acest lucru pentru a face farse sau glume", precizează acelaşi text online.

Guvernul thailandez a decretat marţi starea de urgenţă, care va rămâne în vigoare cel puţin până în data de 30 aprilie, în contextul în care această ţară asiatică încearcă să oprească răspândirea noului coronavirus.

Una dintre măsurile adoptate în cadrul decretului prin care a fost adoptată starea de urgenţă stipulează că "panicarzii sunt avertizaţi să nu răspândească ştiri false sau zvonuri despre pandemia de COVID-19 prin niciunul dintre canalele media", a precizat Departamentul de Relaţii Publice al Guvernului thailandez într-un alt mesaj publicat marţi pe Twitter.

Persoanele care încalcă aceste dispoziţii vor fi urmărite penal în virtutea legilor aferente infracţionalităţii online, care îi pedepsesc pe internauţii care introduc informaţii false în sistemele computerizate. Aceste legi prevăd pedepse de până la cinci ani de închisoare sau amenzi de până la 100.000 de bahţi (3.055 de dolari).

Thailanda a raportat marţi 127 de cazuri noi de contaminare cu noul coronavirus, iar bilanţul a ajuns în această ţară la 1.651 de cazuri confirmate şi 10 decese.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fenomene meteo extreme în Indonezia: zeci de morți și victime prinse sub dărâmături. Alte țări afectate de inundații

Scandal în Thailanda. Oamenii s-au revoltat că o pisică din cel mai popular serial din țară este maltrată de producători

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Doi elefanţi s-au înecat în timpul viiturilor care au lovit nordul Thailandei. „Cel mai urât coşmar, când i-am văzut plutind în apă”

Partenerii noștri