Live

Germania urgentează implementarea proiectelor privind energia regenerabilă pentru a reduce dependența de surse externe

Data publicării:
Turbine eoliene. Foto: GettyImages

Germania intenţionează să urgenteze implementarea proiectelor care vizează construirea de noi parcuri eoliene şi fotovoltaice, în condiţiile în care războiul din Ucraina a scos în evidenţă nevoia de reducere a dependenţei de gazul natural din Rusia, potrivit unui document guvernamental consultat de Reuters.

Reducerea dependenţei de gazul rusesc este o provocare pentru cea mai mare economie a Europei, având în vedere că intenţionează să îşi închidă ultimele centrale nucleare încă din acest an şi termocentralele pe cărbune până în 2030.

Potrivit unui document consultat de Reuters, Ministerul Economiei din Germania vrea să accelereze trecerea prin Parlament a legii privind sursele de energie regenerabilă, astfel încât aceasta să intre în vigoare de la 1 iulie. Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, unul dintre liderii Partidului Ecologist, a susţinut extinderea capacităţilor regenerabile ca o condiţie cheie pentru reducerea dependenţei Germaniei de combustibilii fosili proveniţi din Rusia.

Potrivit Reuters, legea prevede menţinerea subvenţiilor pentru noile panouri fotovoltaice instalate pe acoperişul caselor în acest an, majorarea capacităţilor scoase la licitaţie pentru parcuri fotovoltaice, până la 20 de Gigavaţi anual până în 2028, de la aproximativ 5 Gigavaţi pe an în prezent, şi menţinerea la acel nivel până în 2035.

De asemenea, Germania ar urma să majoreze volumul scos la licitaţie pentru capacităţile de energie eoliană onshore, până la 10 Gigavaţi anual până în 2027 de la aproximativ doi Gigavaţi anual în prezent, şi menţinerea la acel nivel până în 2035, se mai arată în documentul consultat de Reuters.

Toate aceste măsuri vor permite ca sursele regenerabile să fie responsabile pentru 80% din necesarul de electricitate al Germaniei în 2030, şi pentru 100% în 2035, comparativ cu obiectivul anterior care viza abandonarea combustibililor undeva după 2040, scrie Agerpres. În documentul menţionat se estimează că până în 2035 capacităţile de energie eoliană onshore ale Germaniei ar urma să se dubleze, până la 110 Gigavaţi, în timp ce energia eoliană offshore ar urma să ajungă la 30 de Gigavaţi iar capacităţile de energie fotovoltaică ar urma să se tripleze până la 200 de Gigavaţi.

Pentru a promova energia eoliană offshore, Germania ar urma să permită încheierea unui nou tip de contract care va permite operatorilor să genereze profituri suplimentare dacă preţurile la electricitate vor creşte.

Unii politicieni au făcut un apel către autorităţile germane să regândească planurile vizând închiderea centralelor nucleare, având în vedere invadarea Ucrainei de către Rusia, dar un purtător de cuvânt al Guvernului a declarat luni că Berlinul nu este într-un punct în care să ia o decizie cu privire la acest dosar.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Preşedinta Parlamentului European susţine că Germania ar trebui să trimită rachete Taurus în Ucraina

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Merkel se declară „profund îngrijorată” de implicarea miliardarului Elon Musk în administrația lui Trump. Care este motivul

Bosch anunță concedieri masive. Sunt așteptate mișcări sindicale puternice

Partenerii noștri