Live

Germania închide granițele pentru mai multe țări în care sunt prezente tulpinile contagioase de Covid

Data actualizării: Data publicării:
Germania impune noi restricții. Foto: Profimedia

Germania a decis să restricționeze călătoriile dinspre mai multe țări în care sunt prezente tulpinile contagioase de coronavirus. Măsura intră în vigoare de sâmbătă și este valabilă până pe 17 februarie. Călătoriile vor fi interzise pe scară largă, a anunțat Ministrul german de Interne. 

Interdicţia este valabilă de sâmbătă, 30 ianuarie și va rămâne în vigoare până la 17 februarie.

Ţările vizate de această măsură sunt Regatul Unit, Irlanda, Portugalia, Africa de Sud şi Brazilia începând de sâmbătă, precum şi Lesotho începând de duminică. Măsura trebuie să fie pusă în aplicare de companiile aeriene, companiile de transport rutier și căile ferate.

Există câteva excepţii de la această interdicţie, printre care pentru cetăţenii germani sau rezidenţii străini în Germania, pasagerii aflaţi în tranzit şi transportul-cargo.

Recent, şeful de cabinet al cancelarului Angela Merkel, Helge Braun, a declarat public faptul că mutația britanică a coronavirusului va deveni tulpina dominantă a virusului în Germania.

Helge Braun a spus la un post tv că noua variantă va „crea probleme” în Germania, context în care devine şi mai importantă reducerea semnificativă a ratei infectărilor, potrivit Agerpres.

„Ne confruntăm deja cu această variantă în mai multe spitale. Asta înseamnă că a sosit în ţara noastră şi, la un moment dat - aşa cum s-a întâmplat în alte ţări -, va prelua controlul şi va cauza probleme”, a spus Braun. „Sunt foarte sigur de acest lucru”.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Haos în UE de Revelion, din cauza petardelor și artificiilor. Oficialii nemți cer restricții după ce cinci oameni au murit de Anul Nou

Liderul social-democraților germani vrea ca Scholz să-l sune mai des pe Putin, deși apelul din 2024 a fost criticat de Zelenski

Doi polițiști români au participat la misiuni operative desfășurate în zonele Târgurilor de Crăciun din Germania

Cinci persoane din Germania au murit de Anul Nou, încercând să aprindă focuri de artificii

Partenerii noștri