Germania înăspreşte restricţiile pentru a stimula vaccinarea cu doza booster
Numai persoanele care s-au vaccinat cu doza booster vor putea merge la restaurant în Germania fără un test negativ de COVID-19, a anunţat vineri cancelarul Olaf Scholz.
Persoanele care au făcut booster-ul vor fi de asemenea scutite de carantină după contactul cu o persoană infectată, a spus Scholz într-o conferinţă de presă după o întâlnire cu premierii celor 16 landuri din Germania, scrie Reuters, potrivit Agerpres.
Durata carantinei va fi de asemenea redusă la zece zile, cu opţiunea de a ieşi din casă din ziua a şaptea dacă testul este negativ, precizează DPA. În prezent, carantina durează până la 14 zile, în funcţie de un număr de factori.
„Vaccinarea este importantă. Trebuie să facem mai multe progrese în această privinţă", a declarat cancelarul german.
„Este clar că ne vom mai confrunta o perioadă cu (varianta) Omicron, aşa că nu putem să transmitem sistemului de sănătate că pericolul a trecut", a mai spus el.
Germania a vaccinat complet peste 70% din populație, iar aproape 40% a primit și doza booster.
Noile reguli au fost convenite de guvernul federal şi guvernele landurilor.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News