Live

Germania consideră „o rupere de contract” solicitarea Rusiei ca UE să-i plătească gazele în ruble

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Germania consideră o „ruptură a contractului” solicitarea Rusiei ca statele Uniunii Europene să nu-i mai plătească gazele naturale în euro sau dolari, ci în ruble, a declarat miercuri la o conferinţă de presă ministrul german al economiei, Robert Habeck, potrivit AFP.

„Urmează să discutăm cu partenerii noştri europeni asupra modului în care vom răspunde acestei cereri”, a adăugat oficialul german. Chestiunea ar putea fi discutată de liderii europeni la summitul lor de joi şi vineri, conform Agerpres.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că Rusia nu va mai accepta plăţi în dolari sau euro pentru livrările sale de gaze naturale către „ţările ostile” şi a dat termen autorităţilor ruse o săptămână să pună la punct un nou sistem de plăţi în ruble.

Decizia este o replică a Moscovei la sancţiunile occidentale ce i-au fost impuse după invadarea Ucrainei, în special îngheţarea activelor Rusiei în străinătate, măsură prin care statele occidentale au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur, măsură descrisă de Moscova drept un „furt”.

Preşedintele rus a asigurat însă statele europene că Rusia le va furniza în continuare gaze în volumele şi la preţurile convenite, conform contractelor încheiate.

Guvernul rus a adoptat pe 8 martie o listă cu ţări „neprietenoase”, în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia acesteia împotriva Ucrainei. Pe listă se regăsesc SUA, Canada, ţările UE, Marea Britanie şi alte ţări europene nemembre ale UE şi din Asia de Sud şi Sud-Est care s-au raliat sancţiunilor.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Președintele Serbiei crede că ne apropiem de dezastru. Aleksandar Vucic: „Îl cunosc bine pe Putin. Nimeni nu blufează”

Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene

Un general nord-coreean a fost rănit în regiunea Kursk. „Sunt o țintă absolut corectă”

Tribunalul obligă autorităţile să comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep. Reacția Ministerului Energiei

Partenerii noștri