Live

Georgia renunță la parcursul european și la fondurile UE, după ce partidul controlat de Rusia a câștigat alegerile

Data actualizării: Data publicării:
„Marș pentru Europa”, în capitala Georgiei, Tbilisi. Sursa foto: Profimedia Images

Prim-ministrul georgian, Irakli Kobahidze, a anunţat joi că ţara sa îngheaţă până în 2028 începerea negocierilor vizând aderarea la Uniunea Europeană, transmit EFE şi Reuters.

„Noi am luat decizia de a nu pune deschiderea negocierilor de aderare pe agendă înainte de 2028', a declarat Kobahidze într-o conferinţă de presă.

El a mai spus că, tot până în 2028, guvernul georgian „renunţă la toate ajutoarele de la Uniunea Europeană”.

„Este total inacceptabil să se considere integrarea în UE o pomană”, a afirmat prim-ministrul georgian, subliniind că începerea negocierilor de aderare „este utilizată de anumiţi politicieni şi birocraţi europeni ca un element de şantaj”.

Anunţul de la Tbilisi intervine după ce Parlamentul European a aprobat joi o rezoluţie prin care respinge rezultatele alegerilor parlamentare din Georgia din octombrie şi cere organizarea unui nou scrutin, aşa cum o face şi opoziţia georgiană.

Irakli Kobahidze a fost confirmat joi în funcţia de prim-ministru într-o şedinţă a parlamentului, la care au participat doar deputaţii proguvernamentali, în condiţiile în care opoziţia, care a obţinut 61 de mandate, boicotează lucrările legislativului.

Georgia, ţară sud-caucaziană cu 3,7 milioane de locuitori, are înscris în Constituţie obiectivul aderării la UE, însă relaţiile cu Bruxellesul s-au deteriorat grav în ultimele luni. UE a declarat deja că cererea de aderare a Georgiei, stat candidat, este îngheţată

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii l-au descoperit pe românul care a câștigat milioane, dar a pierdut totul: ”A rămas fără bani, dinți, soție și copil”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Steve Bannon, apropiat al lui Trump: Banii lui Musk ne vor ajuta să transformăm Europa într-un rai al populiștilor

13 momente când Elon Musk s-a amestecat în politica internațională. Și România este pe listă

Se va bucura Groenlanda de apărarea colectivă a UE dacă va fi atacată? Răspunsul dat de Comisia Europeană

Inflația în zona euro a ajuns la 2,4% la sfârșitul lui 2024. Prețurile la energie și servicii, peste ținta stabilită de BCE

Partenerii noștri