Live

Geoană: „Aici, la NATO, privim regiunile Mării Negre şi Balcanilor ca zone de relevanţă strategică”

Data publicării:
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO. Foto: Profimedia Images

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că organizaţia nord-atlantică vede regiunile Mării Negre şi Balcanilor ca fiind de „relevanţă strategică”.

„Suntem într-un moment de reflecţie în istorie - războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Implicaţiile acestui război asupra sistemelor de ordine europene şi internaţionale încă nu au fost complet evaluate. Dar, în Europa, lucrurile nu vor mai fi la fel ca în ultimele decenii. De aceea aici, la NATO, privim regiunile Mării Negre şi Balcanilor ca zone de relevanţă strategică, de securitate şi pentru viitoarea arhitectură europeană”, a arătat Mircea Geoană într-un mesaj video la ceremonia de deschidere a Congresului Internaţional BSUN-BUA - „Dialog şi Cooperare în Regiunile Mării Negre şi a Balcanilor”, potrivit Agerpres.

El a spus că participanţii la congres sunt „elita intelectuală a unor regiuni care, de multe ori, au fost pedepsite de geografie şi care multe ori au fost victime ale istoriei”.

„Acum poate că a venit vremea ca regiunea noastră să îşi joace adevăratul rol, de co-contributor şi de co-autor unui nou sistem european şi internaţional care este în construcţie”, a arătat secretarul general adjunct al NATO.

El a subliniat că în acest demers este nevoie şi de consens politic şi a apreciat că „aceasta este o oportunitate care nu trebuie ratată”.

Vorbind despre războiul din Ucraina, Mircea Geoană a spus că „Ucraina luptă în mod curajos şi pentru noi”.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Al Treilea Război Mondial a început deja. Cine beneficiază cel mai mult de pe urma invaziei Rusiei în Ucraina (Politico)

Șeful NATO insistă ca membrii alianței să crească bugetele militare

Reacția lui Iohannis după ce nu a fost invitat la întâlnirea șefilor de stat cu președintele Zelenski de la reședința șefului NATO

Când ar putea fi gata cablul submarin de mare tensiune prin Marea Neagră care va lega UE de Azerbaidjan. Anunțul președintelui Aliyev

Partenerii noștri