Live

Gazul atinge un nou preț record pe piața europeană pentru a patra zi consecutivă. Criza continuă, iar factura devine tot mai mare

Data publicării:
Specialiștii susțin că este foarte probabil ca recordul de tranzacționare să crească în continuare. Sursă foto: Getty Images

În Europa continuă criza gazelor naturale. Potrivit datelor de tranzacționare de la bursa ICE din Londra, prețurile gazelor pe piața futures (piața de tranzacționare a energiei electrice) europeană au depășit vineri un nou record și aproape au ajuns la 1.200 de dolari pe mia de metri cubi, fiind a patra zi consecutivă în care prețul depășește pragul de 1.000.

După deschiderea bursei, contractele futures, conform indicelui olandez TTF, au început să se tranzacționeze cu 100 de euro pe MWh, echivalentul a 1.199,44 de dolari pe mia de metri cubi, conform platformei Trend.

Prețurile gazelor au scăzut ulterior cu 1,7%, până la aproximativ 1.150 de dolari pe mia de metri cubi.

Unul dintre motivele unei astfel de creșteri accentuate ar putea fi scăderea de aproape trei ori a fluxului de gaze naturale livrate prin conducta de gaz Yamal-Europe, care s-a înregistrat vineri dimineață. De asemenea, prețurile au oscilat deoarece comercianții au cântărit potențialul de reducere a cererii în raport cu oferta.

Citește și: Criza gazelor din Europa. De ce crește factura la energie și cum șantajează Gazprom UE

Criza europeană a gazului și recordul absolut al prețurilor

Prețurile gazului în Europa au depășit marți, pentru prima dată în istorie, cuantumul de 1.000 de dolari pe mia de metri cubi. Miercuri, prețul gazelor a depășit recordul înregistrat cu doar 24 de ore înainte, înregistrând un total de 1.040 de dolari pe mia de metri cubi, urmând ca joi să Europa să plătească peste 1.100 de dolari pentru 1000 de metri cubi de gaze.

Specialiștii susțin că este foarte probabil ca recordul de tranzacționare să crească în continuare.

Cel mai bun indicator care descrie criza de pe piața gazelor din Europa este determinat de evoluția prețului în ultimul an. Deși acum se tranzacționează la niveluri record, gazul e tranzacționa în aceeași perioadă a anului trecut cu sub 150 de dolari pe mia de metri cubi.

Europa se luptă să asigure suficient gaz și cărbune înainte de venirea iernii, creșterea prețurilor obligând unii dintre giganții industriali să închidă fabricile sau să reducă producția, potrivit Bloomberg.

Depozitele europene de gaze sunt în prezent pline în proporție de sub 75%, acesta reprezentând cel mai scăzut nivel pentru această perioadă a anului în mai bine de un deceniu.

Gazul ar poate ajunge la un preț atât de mare încât ar putea fi eliminată cererea”, a declarat Andreas Gandolfo, expert în energie în cadrul companiei de cercetare financiară BloombergNEF. Acesta a mai spus că pentru unele industrii europene, gazul a devenit în prezent prea scump”. „De asemenea, pentru unii, inclusiv pentru noi, consumatorii casnici, care avem un sistem de încălzire al locuințelor pe bază de gaz, probabil că prețul va crește mai mult decât putem suporta. Apoi se va opri”, a mai spus Gandolfo. 

Cotidianul britanic Financial Times notează că această creștere a prețurilor se datorează mai mult îngrijorării cu privire la un posibil deficit de gaze naturale din cauza unui număr scăzut al depozitelor europene de stocare a gazelor. În plus, cererea crescută este determinată de redresarea economică și de factorii meteorologici, precum și de o eventuală concurență care poate apărea din partea piețelor asiatice, dar și aprovizionarea limitată a celui mai mare furnizor european, Gazprom.

Citește și: Cosmin Marinescu, consilier prezidențial, despre criza energiei: Economia post-corona se confruntă cu noi mize strategice

Franța va bloca noi creșteri ale prețurilor la gaze naturale și electricitate

În timp ce piața europeană a gazului înregistrează recorduri după recorduri, Franţa a anunțat că va lua măsuri pentru a atenua impactul asupra consumatorilor al majorării preţurilor la utilităţi, blocând astfel noi creşteri ale tarifelor la gazele naturale şi împiedicând astfel planificata majorare din februarie a costurilor cu electricitatea, a anunţat premierul Jean Castex, scrie Reuters.

Pentru gazele naturale şi electricitate, vom impune ceea ce s-ar putea numi protejarea tarifelor, adică ne vom proteja faţă de majorările de tarife, a declarat șeful guvernului francez.

Declarația vine după ce, luni, autoritatea franceză de reglementare a energiei a informat că Engie va majora de la 1 octombrie preţurile la gaze cu 12,6%, transmite Agerpres.

Premierul Castex a explicat că această majorare va fi aprobată, însă preţurile vor rămâne la acelaşi nivel până când pe plan mondial vor scădea tarifele, ceva ce s-ar putea întâmpla în abia martie sau aprilie 2022.

La rândul său, ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a declarat că se aşteaptă ca majorarea preţurilor energiei să mai dureze câteva luni.

Citește și: Șefa Băncii Centrale Europene: Criza energiei din Europa ar putea deveni cronică. Când vede Christine Lagarde o revenire la normal

Totodată, prim-ministrul Castex a mai dat asigurări că guvernul francez este dispus să ia în considerare noi măsuri dacă cele planificate acum nu vor fi necesare pentru a atenua povara pentru gospodării în ceea ce privește plata utilităților casnice. 

În urmă cu două săptămâni, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Gabriel Attal, anunţa că autorităţile de la Paris vor să extindă programul de acordare de vouchere pentru energie la mai multe gospodării, în încercarea de a uşura plata facturilor la energie. În prezent, aceste vouchere sunt acordate pentru aproximativ 5,5 milioane de gospodării cu venituri modeste din Franţa.

Preţurile europene de referinţă la gazele naturale au urcat cu peste 300% din luna ianuarie și până în prezent, din cauza nivelului redus al stocurilor de depozitare, a cererii ridicate din Asia şi întreruperilor. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finalul acestui an, ceea ce înseamnă că europenii vor trebui să suporte o creștere a facturilor pentru încălzirea locuințelor în această iarnă. 

Citește și: Ștocuri reduse, certificate de carbon și gaz rusesc. Creșterea prețului gazelor naturale, o nouă lovitură pentru economia mondială

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Partenerii noștri