Live

Furtuna tropicală Grace, care a făcut ravagii în Haiti după cutremurul masiv de sâmbătă, s-a transformat în uragan

Data publicării:
Grace a lovit zonele afectate de cutremurul de sâmbătă și a îngreunat procesul de salvare și ajutorare a sinistraților. Foto: Profimedia Images

Furtuna tropicală Grace care a făcut ravagii în Haiti, mai ales în zonele afectate puternic de cutremurul de sâmbătă, a devenit mai intensă pe parcursul ultimelor zile și a devenit un uragan de categoria 1. Grace urmează să lovească, joi, coastele Mexicului și stațiunile turistice din zonă.

Potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) cu baza la Miami, furtuna Grace era însoţită miercuri de viteze ale vântului de 120 km/h şi se afla la 105 km de Insulele Cayman şi la 560 km de oraşul turistic Tulum din Mexic.

„Grace va atinge zona de uscat în Peninsula Yucatan joi dimineaţă şi se va deplasa peste sud-vestul Golfului Mexic vineri dimineaţă”, a transmis NHC adăugând că intensitatea uraganului va spori în apele din Marea Caraibilor, conform Agerpres.

Statul mexican Quintana Roo, care are un litoral lung la Marea Caraibilor şi găzduieşte principalele destinaţii turistice ale ţării, inclusiv Cancun, a început pregătirile pentru sosirea uraganului care urmează să lovească regiunea în zona oraşului Tulum unde se află un sit arheologic maya. Protecţia Civilă a înfiinţat deja 85 de adăposturi pentru a găzdui populaţia vulnerabilă.

În supermarketurile din Cancun, unii locuitori îşi făceau provizii de alimente, în pofida apelurilor din partea autorităţilor de a evita panica.

„Nu ştim ce se va abate asupra noastră”, a declarat Hortencia Rodriguez, o femeie care locuiește în zonă. „Pe vremea Wilma nu am fost pregătiţi şi am fost puternic afectaţi”, a adăugat ea făcând referire la uraganul de categoria 5 (cel mai înalt nivel pe scara Saffir-Simpson) care a lovit Cancun în 2005.

Meteorologii estimează că Grace va avea nevoie de 18 ore pentru a traversa Peninsula Yucatan şi a ieşi apoi în Golful Mexic, înainte de a atinge din nou zona de uscat, sâmbătă, în sudul statului Tamaulipas.

Furtuna tropicală Grace a traversat Republica Dominicană şi Haiti. Aceasta din urmă a fost lovită sâmbătă de un cutremur cu magnitudinea 7,2, care a provocat moartea a aproape 2.200 de persoane, potrivit celui mai recent bilanţ.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Casa Albă spune că Trump trebuie să mențină progresele făcute de Biden cu China în reducerea deceselor din cauza fentanilului în SUA

Primarul unui oraș din centrul Mexicului a fost asasinat. Câte persoane au fost ucise în ultimii ani

Sute de oameni au fost uciși la comanda unui lider de bandă din Haiti care credea că fiul lui a fost blestemat de practicanți de voodoo

Un mexican a vrut să deturneze un zbor intern spre SUA: cine l-a oprit și cum și-a motivat acțiunile

Partenerii noștri