Live

Fructe şi legume, raţionalizate în supermarketurile din Marea Britanie

Data publicării:
Foto: GettyImages

Unele magazine din Marea Britanie au introdus limite temporare în ce priveşte numărul de fructe şi legume pe care le pot achiziţiona clienţii, pentru a le asigura disponibilitatea pentru toată lumea, pe fondul unei penurii a acestor produse, a confirmat pentru AFP federaţia comercianţilor, BRC (British Retail Consortium) și citată de Agerpres.

"Condiţiile meteorologice dificile din sudul Europei şi Africa de Nord au perturbat recoltarea anumitor fructe şi legume, mai ales roşii şi ardei, a explicat Andrew Opie, responsabil al federaţiei.

Perturbările "ar urma să dureze câteva săptămâni", a menţionat Opie, adăugând că "supermarketurile sunt capabile să gestioneze problemele lanţului de aprovizionare şi lucrează cu agricultorii pentru a asigura accesul clienţilor la o gamă largă de produse proaspete".

"Ca şi alte supermarketuri, am introdus o limită temporară de trei pentru fiecare produs la un foarte mic număr de fructe şi legume", a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al lanţului de magazine Asda. Măsura vizează loturile de roşii, ardei, castraveţi, salată, broccoli, conopidă şi zmeură.

Dincolo de aceste probleme punctuale, agricultorii britanici au avertizat în decembrie că Regatul Unit se îndreaptă hotărât spre o criză de aprovizionare în sectorul alimentar, din cauza creşterii costurilor cu care se confruntă cei care lucrează în acest sector.

Marţi, cu prilejul conferinţei anuale a NFU (National Farmers' Union), principalul sindicat agricol din Marea Britanie, guvernul de la Londra a anunţat subvenţii în valoare de peste 168 de milioane de lire sterline destinate agricultorilor britanici, în cursul acestui an, pentru a "stimula inovaţia, a susţine producţia alimentară, a ameliora sănătatea şi bunăstarea animalelor şi a proteja mediul".

Aceste subvenţii vor fi acordate în paralel cu lansarea de "programe de gestionare ecologică a terenurilor", care urmează să înlocuiască ajutoarele europene în urma Brexitului, a precizat executivul britanic.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un avion militar rus a fost detectat în apropierea spaţiului aerian britanic. „Ursul” e cel mai mare bombardier strategic al lui Putin

Cazul Skripal. Anchetator: Căutarea recipientului cu Noviciok a fost precum „căutarea unui ac în carul cu fân”

Marea Britanie ar putea beneficia de pe urma tarifelor propuse de Trump. Analiști: Deschide ușa pentru un acord comercial bilateral

Autoarea britanică Samantha Harvey a câștigat Booker Prize cu „Orbital”, o poveste despre spațiu. Din premiu, ea își va lua o bicicletă

Partenerii noștri