Live

France Presse: Lumea politică americană, zguduită de prăbuşirea donatorului său generos Bankman-Fried, fondatorul FTX

Data publicării:
Samuel Bankman-Fried, fondatorul FTX, a fost inculpat pentru deturnarea banilor clienţilor săi. Foto: Profimedia Images

Elita politică americană încearcă să se distanţeze de fondatorul platformei de tranzacţionare FTX, Sam Bankman-Fried, inculpat acum într-un dosar de fraudă, după ce a beneficiat de contribuţii financiare enorme din partea lui, se arată într-o analiză France Presse, informează Agerpres.

Sam Bankman-Fried, aflat acum în detenţie în Bahamas, devenise în ultimii ani unul din cei mai mari donatori declaraţi ai Partidului Democrat. Însă acesta a afirmat că a finanţat, în aceeaşi măsură, dar pe ascuns, şi tabăra republicană.

Inclusiv preşedintele Joe Biden a beneficiat de peste 5 milioane de dolari în donaţii de la omul de afaceri pentru campania victorioasă din 2020, arată France Presse.

Întrebată marţi despre acest subiect, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre s-a eschivat: "Sunt limitată în ceea ce pot spune", a declarat ea, invocând o lege care îi interzice să facă comentarii legate de alegeri sau campanii.

Samuel Bankman-Fried, fondatorul FTX, o platformă de tranzacţionare de criptomonede intrată acum în faliment, a fost inculpat marţi de justiţia americană. El este acuzat că a deturnat banii clienţilor săi pentru a efectua operaţiuni speculative riscante, dar şi pentru a influenţa, în mod fraudulos, viaţa politică.

"A contribuit cu milioane prin intermediul societăţii sale Alameda către candidaţi şi comitete politice în perspectiva alegerilor din 2022", se arată în comunicatul publicat de procurorul newyorkez de caz, Damian Williams.

Deși acest lucru nu este ilegal, Bankman-Fried ar fi ocolit "plafoanele şi obligaţiile de transparenţă".

Într-o conferinţă de presă, procurorul a spus că Samuel Bankman-Fried avea grijă ca donaţiile să apară pe numele unor complici bogaţi.

"Toţi aceşti bani murdari au fost folosiţi pentru a cumpăra influenţă în interiorul partidelor Democrat şi Republican, şi a încerca să influenţeze deciziile politice la Washington", a spus Williams.

Pe site-ul Comisiei Federale pentru Alegeri, care înregistrează donaţiile, căutarea celor făcute de Sam Bankman-Fried dă 213 rezultate începând din 2020, printre care o sumă de 5 milioane de dolari acordată în septembrie 2020 unui comitet de sprijin pentru Joe Biden, apoi o donaţie de 50.000 de dolari în octombrie către "Biden Victory Fund".

Marea majoritate a donaţiilor declarate pe acest site au mers către entităţi sau candidaţi democraţi.

Însă Bankman-Fried a afirmat, într-un interviu din noiembrie, că a "donat aceeaşi sumă ambelor partide".

"Toate contribuţiile mele către republicani erau ascunse", a precizat el, "pentru că jurnaliştii îşi pierd minţile când donăm către republicani. Toţi sunt super de stânga".

Acum, mulţi beneficiari încearcă să scape de banii primiţi de la Samuel Bankman-Fried.

Kirsten Gillibrand, senatoare democrată din New York, a spus pentru New York Post că va face donaţii din sumele primite către o asociaţie care ajută persoanele din medii devaforizate.

Acelaşi cotidian a scris despre decizii similare ale altor cinci membri ai Congresului, patru democraţi şi un republican.

Asociaţia Open Secrets, specializată în decriptarea finanţărilor politice, a calculat că, cu aproape 39,2 milioane de dolari declaraţi, Sam Bankman-Fried s-a situat pe locul al şaselea printre donatorii cei mai generoşi cu ocazia alegerilor intermediare din noiembrie.

Dacă sunt luaţi în calcul numai donatorii Partidului Democrat, el ajunge pe poziţia a doua, după miliardarul George Soros, care a donat peste 128 milioane de dolari, pe diverse canale, în favoarea acestui partid.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Verdict în procesul „regelui cripto”. Câți ani de închisoare a primit Sam Bankman-Fried, fondatorul bursei de criptomonede FTX

„Regele criptomonedelor”, ajuns în închisoare, plătește cu conserve de macrou servicii de la alți deținuți

„Regele criptomonedelor”, Sam Bankman-Fried, a fost găsit vinovat la New York și riscă până la 110 ani de închisoare

Sam Bankman-Fried nu se poate pregăti de proces, din închisoare, pentru că nu are hrană adecvată. Acesta a cerut o dietă vegană

Partenerii noștri