Live

Fosta amantă a regelui Juan Carlos susține că a primit de la acesta 65 de milioane de euro drept „cadou extrem de generos”

Data actualizării: Data publicării:
Corinna zu Sayn-Wittgenstein, fosta amantă a Regelui Juan Carlos. Sursa foto Profimedia Images

Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, susţine că fosta sa amantă, aflată în centrul dezvăluirilor despre posibile fapte de corupţie care l-au determinat să se autoexileze, nu i-a servit drept paravan pentru a-şi disimula averea, conform unei scrisori din anul 2018 publicată vineri de presa spaniolă, relatează AFP. Corinna Larsen, care a fost amanta regelui spaniol între anii 2004 şi 2009, a recunoscut că a primit mai târziu de la acesta o donaţie enormă - 65 de milioane de euro, potrivit unei investigaţii a ziarului elveţian La Tribune de Geneve.

Ea afirmă într-un interviu difuzat joi de BBC că regele i-a făcut acest ''cadou extrem de generos'' ca recunoştinţă pentru prietenia ei, pentru a-i asigura viitorul şi pentru afecţiunea pe care el o dobândise faţă de fiul ei.

Femeia de afaceri de origine daneză care a luat numele unui fost soţ german, prinţul zu Sayn-Wittgenstein, se numără printre suspecţii într-o anchetă a justiţiei elveţiene despre fondurile depuse în Elveţia de către fostul monarh spaniol, în special o sumă de 100 de milioane de dolari pe care ar fi primit-o din partea Arabiei Saudite în anul 2011 drept comision după adjudecarea de către un consorţiu de companii spaniole a contractului pentru un tren de mare viteză între Mecca şi Medina.

Procurorul elveţian care investighează cazul suspectează că donaţia de 65 de milioane de euro pentru Corinna zu Sayn-Wittgenstein ar fi avut ca scop disimularea a ceea ce ar mai fi rămas din cele 100 de milioane de dolari primiţi din partea saudiţilor. Într-un asemenea caz s-ar face vinovată de spălare de bani, ceea ce ea neagă categoric.

Publicarea scrisorii, datată 12 august 2018, deci la puţin timp după ce presa spaniolă a publicat înregistrări atribuite Corinnei zu Sayn-Wittgenstein în care ea îl acuză pe Juan Carlos de corupţie, apără aşadar teza nevinovăţiei fostului monarh.

În această scrisoare redactată în franceză şi adresată unui om de afaceri din Elveţia, avocatul Dante Canonica, Juan Carlos asigură că donaţia pe care i-a făcut-o Corinnei în 2012 este irevocabilă, că niciodată nu a încercat să recupereze banii şi, contrar a ceea ce scrie presa spaniolă, ea nu a ascuns banii săi, ceea ce spune şi Corina în interviul acordat BBC, citat de Agerpres.

Scandalul declanşat de dezvăluirile acesteia privind acel ''comision'' saudit ce a condus la anchete penale în Elveţia şi Spania l-a determinat pe fostul suveran să părăsească Spania pe 3 august pentru a se stabili în Emiratele Arabe Unite.

Regele emerit, în vârstă de 82 de ani, a călătorit în Emiratele Arabe Unite în data de 3 august și rămâne acolo, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Regale de Bourbon.

Fostul rege a negat toate acuzațiile de corupție și a declarat că este disponibil pentru orice fel de declarație în fața procurorilor, dacă aceștia vor avea nevoie de acest lucru. Juan Carlos a fost Rege al Spaniei în perioada de după dictatura lui Francisco Franco, începând cu 1975 și a fost considerat, pentru multă vreme, simbolul democrației și constituționalismului într-o țară care și-a făcut tranziția la regimul democratic odată cu venirea sa pe tron. El a abdicat în 2014 în favoarea fiului său, Felipe.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Premiul cel mare la Loteria de Crăciun din Spania a fost câștigat. Ce sumă a fost pusă la bătaie și cine sunt norocoșii

Acord pentru reducerea programului de muncă în Spania. Câte ore pe săptămână ar putea lucra spaniolii 

O mașină Google Maps a surprins un detaliu esențial în cazul unei persoane dispărute din Spania

Fondatorul lanțului de modă Mango a murit după ce-a căzut de pe o stâncă. Miliardarul Isak Andic avea 71 de ani

Partenerii noștri