Live

Forțe speciale, avioane militare, drone, sateliți: Cum și-au evacuat țările occidentale cetățenii din Sudan

Data publicării:
Imagine din satelit a aeroportului de lângă Khartoum, capitala Sudanului. Foto: Profimedia Images

Statele Unite, Franța, Marea Britanie și alte țări occidentale au început duminică să-şi evacueze cetăţenii sau personalul diplomatic din Sudan, unde confruntări violente dintre armată şi paramilitari au loc de mai bine de o săptămână. Forțele speciale americane, îmbarcate în elicoptere de transport Chinook, s-au infiltrat încă de sâmbătă în capitala Sudanului, Khartoum, unde au rămas mai puțin de o oră pentru a evacua în jur de 100 de persoane, informează Reuters.

„Nu s-a tras în noi pe drum și am putut să intrăm și să ieșim (în și din Sudan) fără probleme”, a spus generalul locotenent Douglas Sims, șeful operațiunii militare americane.

Conform lui Chris Maier, adjunct al secretarului american al Apărării, militarii americani e posibil să se fi folosit de drone și imagini din satelit pentru a depista eventuale amenințări, a supraveghea rutele terestre ori facilitățile portuare din Port Sudan, pentru a ajuta la evacuarea cetățenilor americani.

Potrivit imaginilor video colectate de AFP, convoaie de zeci de vehicule albe ale ONU au părăsit capitala Khartoum duminică şi s-au îndreptat spre Port-Sudan, în estul ţării informează Agerpres.

Convoi de mașini părăsește capitala Sudanului, Khartoum. Foto: Profimedia Images

Un convoi francez a fost atacat, iar un cetățean francez a fost rănit. Taberele implicate în războiul civil din Sudan s-au acuzat reciproc de acest incident.

Germania a început să-şi evacueze cetăţenii din Sudan, cu ajutorul unui avion militar, au anunţat duminică ministerele Apărării şi de Externe pe Twitter.

Suedia a trimis aproximativ 150 de militari pentru a-şi evacua diplomaţii şi cetăţenii din Sudanul afectat de violenţe, cu autorizarea parlamentului de a folosi forţa dacă este necesar, a anunţat duminica Ministerul suedez al Apărării.

Canada a anunţat că suspendă temporar operaţiunile diplomatice din Sudan, indicând că personalul său va lucra dintr-o „locaţie sigură în afara ţării”. Situaţia din Sudan s-a deteriorat rapid, făcând imposibilă asigurarea securităţii personalului nostru din Khartoum, a indicat Ottawa într-un comunicat.

De asemenea, un număr de 22 de cetățeni români au cerut evacuarea din Sudan, ca urmare a războiului civil izbucnit zilele trecute în această țară. Cetățenii români au contactat misiunea diplomatică română din Addis Abeba, Etiopia, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Incendii şi explozii au zguduit capitala şi suburbiile ei din nou duminică, zonele fiind survolate de avioane de luptă, potrivit martorilor citați de AFP.

Violenţele, în principal la Khartoum şi Darfur, în vest, au făcut peste 420 de morţi şi 3.700 de răniţi, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

„Curajul ei a mișcat lumea întreagă”. Gisele Pelicot, omagiată de președintele Macron și alți politicieni, la finalul procesului

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Partenerii noștri