Live

Primăria din Seul le învață pe femeile însărcinate să aibă grijă de bărbați, să slăbească și să nu umble despletite

Data actualizării: Data publicării:
Femeie însărcinată. Sursa foto: Profimedia Images

Administrația locală din capitala Coreei de Sud a declanșat dezbateri aprinse după ce a publicat un ghid destinat femeilor însărcinate menit să le învețe pe acestea cum să se "comporte" pe perioada sarcinii, informează The Guardian.

Ghidul a fost publicat online de autoritățile locale din Seul, iar conținutul a fost verificat de Societatea Coreeană de Obstetrică și Ginecologie, potrivit publicației locale Korea Herald.

Seria de recomandări include sfaturi pentru femeile însărcinate din Coreea de Sud aflate în diferite stadii ale sarcinii.

Spre exemplu, la începutul sarcinii, femeile sunt sfătuite să nu evite treburile casnice pentru că a nu aduna prea multe kilograme în plus. Totodată, se recomandă atârnarea hainelor anterioare sarcinii la vedere, pentru că aceste le vor motiva pe femei să-și mențină greutatea sub control și să revină la ea după naștere.

"Dacă ești tentată să mănânci prea mult sau să nu faci exerciții fizice, uită-te la acele haine", se arată în ghid.

Pe măsură ce nașterea se apropie, recomandările devin mai stricte. Femeile aflate în ultimele stadii de sarcină ar trebui să arunce din frigider alimentele pe cale să expire și să gătească trei sau patru mese pentru soții lor, "care sunt neobișnuiți să gătească".

Totodată, gravidele ar trebui să se asigure că lasă familiei schimburi curate de haine pentru până la 7 zile atunci când pleacă la spital, și să nu uite "să cumpere un elastic de păr, ca să nu apară cu părul despletit după naștere".

Potrivit agenției de presă Yonhap, ghidul publicat de autoritățile locale a fost eliminat de pe site, după ce a fost aspru criticat pe internet.

Administrația orașului Seul a anunțat că a copiat sfaturile de pe un site al Ministerului Sănătății, de unde fusese eliminat înainte de apariția criticilor.

Nu este pentru prima dată când un ghid lansat de autoritățile sud-coreene este criticat de public. În 2018, un ghid guvernamental pentru elevii de liceu sugera că "femeile trebuie să aibă grijă de aspectul lor fizic și bărbații trebuie să se preocupe de starea lor financiară". Ghidul mai dădea de înțeles că "bărbații care cheltuie mulți bani la o întâlnire" se așteaptă să fie "recompensați".

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Câți soldați nord-coreeni au fost uciși în războiul lui Putin în decembrie. „Sunt mai degrabă o povară decât un avantaj”

Coreea de Nord afirmă că preşedintele sud-coreean este „şeful rebeliunii”, după tentativa eșuată de a impune legea marțială

Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, suspendat din funcție, nu a participat la audieri după ce a fost citat de procurori

Premierul sud-coreean promite o „guvernare stabilă” în timp ce mii de oameni protestează. Liderul opoziției: E o victorie pentru popor

Partenerii noștri